Civilization #446
Chatbot socratic pentru antrenarea gândirii critice. Experiment cu ochelari smart într-un bar. Ce s-a întâmplat când o prezentatoare TV generată AI a susținut o emisiune de o oră.
Maternal Serenities. Fotografie de Estebane Rezkallah, premiată la Annual Photography Awards.
Hi Victor, I’m Alice. Chatbot socratic pentru antrenarea gândirii critice
Am achitat cinci dolari, taxa de utilizare de test timp de două săptămâni a chatbotului Alice (taxa crește apoi la 25 de dolari pe lună) și am primit mesajul de întâmpinare:
Hi Victor, I’m Alice. Scopul meu nu este să ofer doar răspunsuri rapide.
În schimb, încep cu câteva întrebări, nu ca un test, ci mai degrabă ca o modalitate de a te cunoaște și de a începe să construim un parteneriat semnificativ și durabil.
Alice este un chatbot antrenat pe metoda lui Socrate, care implică dialogul prin întrebări și răspunsuri pentru a stimula gândirea critică și a scoate la iveală idei și insight-uri surprinzătoare. Filozoful grec Socrate (470 - 399 î.H.) a folosit această abordare pentru a purta cu elevii săi discuții profunde.
De asemenea, creatorul lui Alice s-a inspirat din tipul de exercițiu de analiză bazat pe întrebarea de ce pusă succesiv de cinci ori (5 Whys) creat de Toyota.
Utilizatorii sunt stimulați să gândească mai profund și critic asupra răspunsurilor pe care ei le dau la întrebările puse de Alice pe o temă aleasă.
Mi se pare un chatbot util atunci când dezvolți un proiect pentru că te încurajează să-l privești din unghiuri noi și neașteptate. Sau când ai nevoie de sfaturi în rezolvarea unei probleme complicate.
M-a surprins plăcut când i-am pus o întrebare mai dificilă și mi-a cerut să-i acord timp de gândire (sic!).
Creatorul lui Alice este Stephen Klein, antreprenor și profesor de AI la Universitatea din California, Berkeley.
Poți sta de vorbă cu Alice aici.
Clipuri muzicale spectaculoase realizate în întregime cu programe AI
Creatoarea a folosit Suno pentru a genera muzica, Midjourney pentru a crea imagini și Hailuo/Minimax pentru animație. Au ieșit niște clipuri suprarealiste și reușite.
Mai multe, pe acest canal.
Cum a câștigat Stephen Johnson o băutură gratis
Greu de spus dacă articolul scris de jurnalistul Stephen Johnson este sau nu unul de promovare nemarcat, dar întâmplarea este amuzantă.
Johnson a testat ochelarii inteligenți Even Realities G1 și a intrat cu ei pe nas într-un bar.
I-am spus barmanului că am cunoștințe enciclopedice despre filme și că îi voi răspunde la cea mai dificilă întrebare despre cinema în schimbul unei băuturi gratuite. După o scurtă consultare cu Google, tipul s-a întors cu întrebarea „Cine a regizat filmul Cabinet of Dr. Caligari din 1922? - povestește jurnalistul.
El a repetat întrebarea, ca și cum ar fi reflectat la ce răspuns să dea, agentul AI din ochelari a auzit-o și în aproximativ trei secunde a afișat răspunsul corect pe una dintre lentile, vizibil pentru purtătorul ochelarilor, dar complet invizibil pentru cei din jur.
Omul a câștigat astfel o porție de alcool gratis.
Jurnalistul se întreabă dacă nu cumva astfel de ochelari smart ar putea să fie folosiți de escroci, de pildă să fie programați să citească cărțile din mâna utilizatorului într-o partidă de poker și să-i dea ponturi pentru a câștiga, fie prin afișaj, fie șoptindu-i sfaturi la ureche.
Prima prezentatoare TV generată AI și-a făcut debutul Channel 4
Televiziunea britanică Channel 4 a difuzat documentarul Will AI Take My Job, prezentat de o jurnalistă competentă și cu dicție perfectă, o nouă achiziție a redacției.
La finalul emisiunii de o oră, jurnalista a anunțat: Eu nu exist, sunt generată AI și n-am fost vreodată în locurile de unde am transmis.
O vedem pe prezentatoarea sintetică în clipul următor.
Ne concentrăm în continuare pe jurnalism de calitate, verificat, imparțial și de încredere – ceva ce AI nu este capabilă să facă, a explicat Louisa Compton, șefa departamentului de știri. Această acțiune a fost gândită ca un memento util al potențialului disruptiv al AI - și al ușurinței cu care se poate păcăli publicul cu conținut pe care nu are cum să-l verifice. (variety.com)
UniCredit Bank lansează prima ofertă comercială dedicată companiilor sustenabile din România
În premieră pe piața românească, UniCredit Bank lansează contul curent și o ofertă tranzacțională avantajoasă pentru companiile sustenabile. Astfel, administrarea contului curent este gratuită, iar comisioanele și taxele tranzacționale sunt reduse cu până la 50%.
Oferta, dedicată companiilor care derulează afaceri durabile, se referă la contul curent, utilizarea aplicației BusinessNet, plățile electronice, cardul de business și o dobândă atractivă la disponibilul din contul curent.
Oferta este disponibilă începând cu această săptămâna și se adresează clienților corporate ai UniCredit Bank SA care au facilități de credit în derulare ce se încadrează în criteriile de eligibilitate ESG sau au publicat, în mod voluntar, Raportul Anual de Sustenabilitate (clienții cu obligativitate de raportare sunt excluși). Perioada acestei campanii de recompensare a companiilor sustenabile din piața românească este de 1 an, iar informațiile despre această ofertă pot fi găsite pe Cont curent, lichiditati, plati si colectari.
UniCredit Bank este un susținător consacrat al companiilor sustenabile, atât prin programe de educație, cum sunt Skills for Transition sau ESG Journey, dar și prin soluții financiare tranzacționale, de creditare etc. Prin această nouă ofertă, banca subliniază, încă o dată, angajamentul său constant de a-și susține clienții aflați în proces de tranziție la un model de afaceri sustenabil, punând accent pe oportunitățile care decurg din adoptarea principiilor ESG și oferindu-le soluții financiare inteligente, simplificate, adaptate nevoilor lor.
Un geniu tech din Silicon Valley: Palmer Luckey
Palmer Luckey (33 de ani) este proprietarul celei mai mari colecții de jocuri video din lume, pe care o păstrează îngropată la 60 de metri sub pământ într-o bază de rachete nucleare dezafectată a Forțelor Aeriene ale SUA.
A inventat Oculus Rift, casca de realitate virtuală, pe când avea 18-19 ani. Prototipul a fost creat între 2009 și 2011. Locuia pe atunci într-o rulotă parcată pe aleea casei părinților săi din Long Beach, California, și supraviețuia cu burritos congelați.
În 2014, la 22 de ani, a vândut compania Oculus către Facebook pentru 2,7 miliarde de dolari, dar după o vreme nu s-a mai înțeles cu Mark Zuckerberg, care l-a concediat. Motivul conflictului: simpatizant al MAGA, Palmer a donat 10.000 de dolari către un grup de troli pro-Trump (era pe vremea când giganților din Silicon Valley nu le trecea prin cap că va veni ziua în care vor face plecăciuni în fața actualui președinte).
Cei doi s-au împăcat anul acesta și colaborează în crearea de tehnologii militare bazate pe realitatea virtuală și augmentată în cadrul startup-ului Anduril – dar vom reveni pe acest subiect.
Devenit miliardar, Palmer Luckey a încercat proiecte bizare, de pildă o rețea de închisori private ale căror servicii urmau să fie achitate de către stat doar dacă deținuții eliberați nu recidivau. Cum lobby-ul pentru idee a fost complicat, a lansat o altă inițiativă tehnologică: crearea de alimente din deșeurile petroliere colectate din canalizare. Evident, ideea a dezgustat publicul și a fost abandonată. Luckey a creat apoi Anduril, startup de tehnologie militară specializat, printre altele, și în arme autonome.
Azi, compania este avaluată la 14 miliarde de dolari.
În timpul liber, când nu furnizează vămii și poliției de frontieră a SUA senzori cu rază lungă de acțiune bazați pe AI, sau lui Volodimir Zelenski tehnologie pentru drone, Palmer experimentează implanturi vestibulare pentru a-și transmite apeluri telefonice în craniu, astfel încât angajații Anduril să poată pur și simplu ridica un telefon desemnat și să-i vorbească direct în capul său.
O explicație a destinului excepțional al lui Palmer ar putea fi decizia mamei lui de a-și educa copiii acasă dintr-un motiv simplu: ea credea că toți copiii sunt diferiți și că niciun sistem școlar nu poate concepe o educație personalizată pentru fiecare individ, care, prin definiție, este unic.
(Dintr-un amplu articol apărut în tabletmag.com.)
Bonus
Am scris o poveste de Halloween și mi-am dat seama că un astfel de exercițiu creativ mă relaxează. Astfel că în curând veți găsi și alte schițe în Civilization, dar din specia SF, al căror autor voi fi.
Sper să vă placă:
Dispăruseră toți, era întuneric beznă, noapte adâncă și ușa blocată. Sau cum să faci pe spinarea mea un sfert de milion de dolari într-o oră
Mă numesc Vlad. 32 de ani. Necăsătorit. Corporatist. Fac parte dintr-un grup ezoteric care va salva planeta. Sau o va distruge – nu m-am prins încă. Altfel, mă bucur că am scăpat cu viață din cea mai groaznică petrecere de Halloween, invitat de unii nu tocmai zdraveni la cap.
Corporația la care lucrez este una serioasă. Are grijă de noi, angajații, cei care formăm „o mare familie” – cum ni se tot repetă. Periodic suntem trimiși la controale medicale.
Săptămâna asta, compania ne-a programat la psiholog. Managementul vrea să afle, probabil, cât de loviți la scufiță suntem din cauza stresului. Și dacă nu cumva ne vom repezi într-o bună zi să-l mușcăm de ureche pe vreun manager, precum Mike Tyson, la nervi.
Am bătut ușor la ușa cabinetului. Poftiți, am auzit. La birou, o psiholoagă care părea abia ieșită din facultate, cu o coamă vopsită în roșu aprins, din care ieșea o șuviță albastră precum ochii ei.
Mi-a zâmbit ușor. Apoi a început să rânjească de-a dreptul. Și atunci am văzut grozăvia: avea niște canini uriași de vampir. Am amețit. Ce Dumnezeu e cu mine? Halucinez de la prea mult timp petrecut cu jocurile video? Psiholoaga s-a întors, și-a băgat discret două degete în gură și apoi mi-a zâmbit din nou, de data asta omenește și cald. Colții de Dracula dispăruseră.
E doar o proteză de vampir pentru Halloween. Ia loc în fotoliul acesta. E un test inventat de mine – oamenii reacționează interesant și concludent la faza asta, mi-a explicat.
S-a așezat în celălalt fotoliu în fața mea și și-a pus alene picior peste picior, copiind fidel scena clasică cu Sharon Stone din Basic Instinct. Își admira acum pantofii verzi, probabil scumpi.
Am și niște coarne simpatice de drac, roșii, pe care pot să mi le pun. Sau am aici în sertar o mână de cadavru secționată sângeros, din silicon, bineînțeles. Toate mă ajută să sondez spaimele copilăriei.
S-a uitat imediat grav la mine și m-a mitraliat cu întrebări: În copilărie ți-a fost cumva frică de întuneric? Dormeai cu un ursuleț? Cum îl chema? Sau poate cu o păpușă, dăruită de una dintre bunici care și-ar fi dorit în locul tău o nepoțică?
Am fost OK, nu mă temeam de întuneric, nu am avut nici ursuleț, nici păpușă, ci un dinozaur de cârpă, am ripostat eu.
Nici nu începusem bine consultația și mă călca deja pe nervi.
Restul întrebărilor – de pildă, cum mă înțeleg cu colegii – erau stas. Mințeam cu talent, ca și cum șefa de la HR ar fi fost de față și mă străduiam să obțin o evaluare impecabilă. Psiholoaga bifa în clipboard și din când în când mă privea inchizitorial, trecându-și alene mâna prin claia roșie.
La final, a decretat că sunt OK, nu m-a plictisit cu niciun sfat profesional, dar... surpriză. Mi-a mărturisit că își dădea doctoratul și m-a întrebat dacă vreau să fac parte dintr-un grup de subiecți cu care să-și facă cercetarea.
Nimic complicat sau time-consuming, va fi chiar distractiv, mi-a promis. Asta nu mi-a sunat bine deloc.
Hai, vrei? Te rooog, s-a pisicit.
Am zis bine și i-am dat numărul de telefon.
Și mai am o rugăminte. Stai bine cu inima? Poți să faci un EKG și să-mi trimiți un scan pe WhatsApp? Tot pentru cercetare, mi-a zâmbit ea. Simțeam că dacă întrebam de ce îi trebuie acestei vampirițe fake starea inimii mele, aș fi părut un tăntălău încet la minte, așa că m-am abținut.
Cercetarea al cărei subiect eram s-a dovedit plină de probe de sadism. Odată, mi-a trimis un mesaj, noaptea, în care mă anunța că o persoană bine informată din guvern mi-a spus k peste 12 minute va fi un mare cutremur adăpostește-te rapid, mesaj care a sosit chiar în timp ce eram în videocall cu șefii supremi din San Francisco.
A doua zi m-a sunat, m-a avertizat că înregistrează apelul și m-a întrebat cum m-am simțit și ce-am făcut.
Altă dată mi-a spus că are o invitație la o premieră la operă, că nu are cu cine să meargă și m-a rugat să o însoțesc. Ținuta obligatorie, black tie. Și n-a venit. La barul de cartier unde m-am dus după, frustrat, să trag un whisky, lumea căuta să se așeze cât mai departe de mine – ciudatul cu papion negru. M-a sunat cu scuze a doua zi, a pornit înregistrarea și m-a întrebat dacă țeapa mi-a dat idei de răzbunare.
Într-o altă seară m-a sunat direct și mi-a sugerat că n-aș fi singur în apartament.
Nu oameni, nu, vorbesc de entități, spirite, persoane care au murit în casă până să te muți tu, îngeri, arhangheli, de pildă. Îi simți?
Ești high cumva? i-am trântit-o. Bați câmpii cu grație.
Deloc. Repet, ești sigur că ești singur în casă? Că nu ești privit chiar în acest moment? Uite, fă un test: când cobori în stradă, uită-te brusc spre fereastra apartamentului tău – s-ar putea să vezi că perdeaua se mișcă. Adică o mișcă cineva nevăzut din casa ta.
Așa s-a jucat cu mine vreo câteva săptămâni. N-am reușit să mă retrag, să nu-i mai răspund la mesaje. Până la urmă, se pare că acele coarne de drac ascunse în sertar i se potriveau de minune. Eram captiv într-un joc care îmi și plăcea, dar mă și speria, recunosc. Ajunsesem să tresar la fiecare notificare WhatsApp. Iar când nu-mi mai dădea niciun test aiurit, mi-e era teamă că totul s-a terminat.
Și într-adevăr, la un moment dat s-a terminat. Mi-a mulțumit mult pentru implicarea în cercetarea ei și a spus că vrea să mă recompenseze.
Ce faci de Halloween? m-a întrebat.
Nimic, mi se pare un eveniment comercial, stupid și deloc românesc.
Corect. Dar îți promit că, dacă vii, vei vedea că va fi un party me-mo-rabil, a insistat.
Nu știu de ce, nici asta nu mi-a sunat bine deloc.
E un grup vesel, select, de oameni deștepți, creativi, artiști, arhitecți, medici, a continuat ea să ciripească. Vine și un medium din UK, Elisabeth, care cică poate să discute cu spiritele...
Black tie? m-am răzbunat eu.
Ei, haide, nici vorbă, nu te îmbrăca pretențios, dar nici în costum kitsch cu scheleți – spațiul petrecerii e, cum să-ți spun, mai neconvențional. Dar tocmai ăsta e farmecul, nu? a chicotit în telefon. Apropo, cutia ta de scrisori de la apartament e sigură, încuiată? Solidă? Vreau să-ți trimit ceva. O să-ți placă.
Da, e securizată. Să-ți dau adresa...
O am, mi-a răspuns sec și a întrerupt brusc negocierea, ca în filmele proaste în care personajele își închid telefoanele în nas după ce au spus replicile esențiale.
Stai așa, de unde are fata asta adresa mea? Din dosarul meu de corporatist pe care l-a răsfoit? M-o fi urmărit? În fine...
Câteva săptămâni nu s-a mai întâmplat nimic. Controlam cutia de scrisori dimineața și seara, însă în afară de anunțuri publicitare nu găseam nimic special. Până într-o seară, când am scos un carton negru, elegant, cu câteva cuvinte imprimate cu argintiu. Cam funerar, dacă mă întrebi.
S-ar putea să fii cel ALES, Vlad! Strada Lt. Cezar Ionescu, 2, începând cu orele 21, pe 31 octombrie, evident. Nu credem că e nevoie de RSVP, vei participa, da? Alte informații, în același loc, zilele următoare.
Am pus cartonul funerar pe birou și m-am gândit dacă nu cumva e o farsă. Am sunat-o pe psiholoagă. N-a răspuns.
(…)
Era noapte. Am intrat într-o sală imensă, cu un public entuziast. Scena era luminată în violet. Un domn cu costum negru asortat cu o cravată violet tocmai vorbea spectatorilor, care îl aprobau zgomotos la fiecare pauză calculată din discurs.
Politica a murit. Instituțiile statului au murit. Vor funcționa în continuare, dar vor fi instituții și politicieni zombi.
Acum e momentul nostru. Datorită creierelor noastre, determinării noastre, secretelor noastre, putem influența deciziile mondiale, astfel încât planeta să ajungă la un ideal de funcționare politic, economic și climatic. Nu va mai exista nici capitalism, nici socialism. Economia va fi prosperă pentru că oamenii vor fi obsedați să creeze, nu să facă cu orice preț profit.
Planeta va deveni o grădină a Edenului, dar în care noi vom acționa pe bază de cunoaștere.
O plasatoare părea că mă cunoaște. S-a apropiat: Îmi permiteți să vă conduc la locul rezervat pentru dumneavoastră?
Am urmat-o și m-am așezat într-un fotoliu chiar în margine.
O invit pe scenă pe Marea Maestră. Aplauze, vă rog, a trâmbițat omul cu cravată violet.
Pe scenă a urcat, pe o muzică triumfătoare, chiar ea, psiholoaga. Se unduia într-o rochie de seară, cum altfel decât violet.
Vă mulțumesc tuturor pentru efortul deosebit pe care îl faceți pentru a identifica și integra noi membri în Mișcare. Capacitatea dumneavoastră de a citi oamenii dincolo de aparențe, de a le descoperi, prin discuții și teste uneori banale, potențialul ascuns, este fundamentală pentru succesul Mișcării.
În această seară, am plăcerea să vi-l prezint pe Vlad, un nou membru, în care am mare încredere că va reuși.
Vlad, poftește pe scenă, te rog.
Spoturi luminoase puternice m-au fixat în fotoliu. Niște trompete sunau triumfal. Psiholoaga mă încuraja din priviri să mă ridic și să urc pe scenă.
Am ajuns în fața ei. Zâmbea.
Două asistente cu pelerine violet au apărut din culise. Una dintre ele a împins în fața mea un cărucior cu o cutie transparentă în care un șarpe, deloc prietenos, adulmeca cu limba bifurcată. Cealaltă asistentă mi-a dat jos sacoul și mi-a suflecat mâneca dreaptă a cămășii.
Jurământul Mișcării. Repetă după mine, m-a îndemnat ceremonios psiholoaga. „Din această clipă, creierul meu are o singură misiune: să salveze planeta și omenirea.”
Am bâiguit, timid, jurământul.
Una dintre asistente mi-a tras mâna dreaptă deasupra cutiei cu șarpe, a scos un stilet de sub pelerină și, fulgerător, mi-a crestat antebrațul. Picături de sânge se prelingeau deasupra reptilei cu limba bifurcată.
(…)
M-am trezit lac de sudoare. Dormisem cu brațul drept sub mine. Mă durea. Trebuie să renunț la cele câteva porții de whisky cu care mă anesteziez înainte de culcare.
Uimitor însă, un element scary din acest vis fabulos avea să aterizeze, real, în cutia mea de scrisori peste câteva zile. Apoi, chiar evenimentul violet avea să se replice, oarecum, în realitate. Dar în acel moment nu știam asta, din simplul motiv că nu am capacitățile paranormale de a vedea în viitor.
Controlam așadar obsesiv cutia de scrisori, și la un moment dat am găsit o casetă neagră și subțire, ca pentru stilou, pe care era inscripționat cu litere gotice și argintii numele meu.
Am rezistat să n-o deschid până în casă.
M-am așezat la birou și am ridicat ușor capacul. Înăuntru, un stilet fin, perfect ascuțit. Pe lamă era gravat logoul Creierul este Superputerea Ta. Era însoțit de un mic carton: Ia-l cu tine, s-ar putea să-ți prindă bine pe 31 octombrie.
(…)
În ajun de Halloween, m-am ferchezuit, am strecurat în buzunar cutia cu stiletul, am fixat în aplicație adresa, strada Lt. Cezar Ionescu 2, și am chemat o mașină. Șoferul s-a uitat pe telefon care e destinația, a rămas o clipă privind în gol, apoi s-a întors către mine: Domnule, ce căutați la această adresă? Sunteți sigur că vreți să mergeți acolo?
De ce mă întrebați? i-am replicat cam iritat.
Șoferul nu a răspuns, a oftat și a pornit. După o vreme a deschis din nou gura: Dumneavoastră nu citiți revista Paranormal?
Nu.
Dacă ați fi citit-o ați fi aflat că pe strada Lt. Cezar Ionescu sunt cel puțin câteva case blestemate și bântuite. Cea de la numărul 2 – unde mergeți dumneavoastră – e cea mai cunoscută. A aparținut unui bancher bogat dintre cele două războaie. Avea o fiică foarte frumoasă și inteligentă. Fata asta s-a îndrăgostit de instructorul ei de echitație, un francez, și a fugit cu el, dar automobilul în care erau cei doi a derapat și a căzut într-o râpă. Presa vremii a scris săptămâni întregi despre tragedie. Tatăl fetei a murit și el curând, de inimă rea. Casa bancherului a fost închiriată de o ambasadă, dar nu pentru multă vreme, pentru că funcționarii au devenit curând nevrotici. Uneori, spuneau ei, se auzeau pași grăbiți pe scări, uși se deschideau și se trânteau de la sine, iar un râs nepământesc răsuna câteodată de la etaj.
Moștenitorii au donat casa primăriei, care a instalat aici un mic muzeu de artă, după ce a chemat exorciști pentru dezlegarea sufletelor captive. Nu s-au mai auzit sunete suspecte, dar directoarea muzeului trebuia să îndrepte în fiecare dimineață tablourile de pe pereți, pe care le găsea câș, ca și cum cineva s-ar fi jucat în timpul nopții.
După război, în casă s-au mutat diverse familii, înghesuite, cum era pe atunci. Cum în clădire era tot timpul hărmălaie, nimeni n-a mai băgat în seamă semnele paranormale.
Prin 1994, moștenitorii moștenitorilor au găsit în actul de donație interbelic o chichiță avocățească, au dat primăria în judecată și au obținut casa. Acum e cam în ruină, e scoasă la vânzare, dar își găsește greu cumpărător, pentru că restaurarea ar costa milioane.
În fine, aproape am ajuns, dar să nu vă supărați că nu vă duc chiar la numărul 2, vă las în capul străzii. Nu vreau să intru în zonă, nici dacă sunt plătit dublu.
Nu cred în prostii paranormale, dar șoferul avea așa un fel de a povesti, încât puțin a lipsit să-i spun că vreau să ne întoarcem.
Străduța era luminată vag doar într-o zonă, de un bec cam chior. Copaci seculari și contorsionați o străjuiau de o parte și de alta, ca niște ființe răutăcioase încremenite.
Casele fastuoase, construite la final de secol XIX, erau toate întunecate.
La numărul 2, am dat peste un adevărat palat neogotic, cu ferestrele uriașe bătute în scânduri. Am mai prins un pic de curaj când am zărit ledul roșu al unei camere de supraveghere instalate pe zid. Se mișca încet, dreapta-stânga și înapoi, măturând strada. E bine, mi-am zis; chiar dacă îmi vine cineva de hac aici, criminalul nu va rămâne nepedepsit, pentru că poliția va avea înregistrarea video a asasinatului.
M-am uitat prin gardul cotropit de iederă uscată și am zărit la intrarea principală doi dovleci care rânjeau la mine, luminați din interior de lumânări roșii.
Se pare că chiar e o petrecere aici. Începuse să bată un vânt rece, purtător de stropi grei de ploaie.
Bună seara, am auzit în spatele meu, în întuneric. Pulsul mi-a sărit instantaneu. Am recunoscut-o după o șuviță roșie care evadase de sub cagulă. Purta un trening negru.
Dai o spargere? am râs.
În seara asta, nu cred, a râs și ea. Dar în zona asta e mai bine pentru o femeie să arate ca o ninja – descurajează diverși dubioși.
Vreau să-ți mulțumesc încă o dată pentru ajutorul pe care mi l-ai dat la lucrarea de doctorat. A fost apreciată de profesorul coordonator, felicitări, alea-alea.
Ce temă are? m-am prefăcut curios.
Manipularea comportamentală prin generarea de anxietate și distrugerea reperelor consolidate.
Deci m-ai manipulat.
Un pic, așa, a râs. Hai să intrăm.
Poarta grea de fier forjat a scârțâit lugubru. Am trecut pe lângă cei doi dovleci care rânjeau luminos. Psiholoaga a deschis ușa de la intrare și deodată niște dulăi furioși s-au trezit și s-au repezit la noi, lătrând. Am pipăit stiletul din buzunar și am pornit-o repejor, dar demn, spre poartă.
Nu te teme, e doar o înregistrare care se declanșează când cineva deschide ușa, s-a prăpădit ea de râs. În zona asta trebuie să-ți iei măsuri de protecție, nu se știe cine încearcă să pătrundă în casă.
A închis ușa grea după noi și câinii înregistrați au tăcut.
Stăm un minut să ni se obișnuiască ochii cu lumina scăzută, mi-a spus.
Prin colțurile holului imens tremurau lumânări anemice.
Apoi urcăm la etaj, unde sper să fie un pic mai cald.
Într-adevăr, în casă era o temperatură de mausoleu.
Dacă vrei, poți să folosești lanterna de la telefon.
Am urcat scările de lemn. Gemeau sub pașii noștri. Dincolo de niște uși duble se auzeau glasuri vesele.
Salonul era spațios. Într-un colț ardea un foc de lemne într-o sobă improvizată de tablă. Lumânări tremurânde și aici.
Nu avem curent, compania de electricitate a refuzat să ne conecteze din cauza instalației șubrede, mi-a explicat un tip. Dar pentru noaptea de Halloween e tocmai bine, nu?
Parchetul murdar era acoperit de covoare persane prăfuite, iar mobila, total desperecheată.
Decorul e pus la punct de Ionuț. Este arhitect, în timpul liber garbologist, astfel că găsește pe la gunoi tot felul de lucruri interesante, cum sunt scaunele și fotoliile acestea.
Ionuț a dat mâna cu mine și mi-a pasat amical un joint din care trăsese înainte cu poftă.
Un whisky? m-a întrebat psiholoaga și mi-a întins un pahar.
Despre ce vorbeați când am intrat? Parcă am auzit cuvântul „craniu”, a chestionat ea adunarea.
Spuneam că în anii ’50, printre alte familii care au primit câte o cameră în acest căsoi se afla și un mistic dubios. Respectivul dezvoltase o obsesie pentru Iulia Hașdeu, copila genială care a murit la Paris în 1888, la 19 ani, studentă la Sorbona. Astfel că individul s-a strecurat într-o noapte la Bellu, a spart cavoul și i-a furat craniul. Miliția l-a prins și a descoperit însemnări de ale infractorului, cum că respectivul craniu îi va potența enorm intelectul și ca urmare va vorbi spontan și perfect câteva limbi străine, ca Iulia.
L-au băgat la pușcărie pentru profanare și furt de bijuterii din mormintele boierești.
Craniul n-a mai fost găsit – cine știe, poate e ascuns pe undeva prin zidurile astea și ne ascultă, a chicotit Raluca, o doctoriță specializată în medicină legală, după cum aveam să aflu.
Am uitat să ți-o prezint pe Elisabeth, a sărit de pe scaun psiholoaga.
I’d like you to listen to something. A voice from another world, recorded in this house.
Și englezoaica, cu o lanternă de speolog pe frunte, mi-a pasat o pereche de căști cuplate la un reportofon. Am auzit niște mormăieli. Puteau să aparțină oricui – unui pinguin gripat sau cuiva căruia tocmai i se extrăgea o măsea de minte.
It sounded even better before you came, so we had a huge online audience, a continuat Elisabeth, observând că nu sunt chiar impresionat de voci.
Psiholoaga s-a încruntat și m-a tras de lângă britanică. Las-o, e cam sărită. Are o valiză întreagă cu aparatură de detectat fantome.
Seara a continuat vesel. La un moment dat, o pendulă a bătut grav ora 22.
Liban – a strigat cineva, și imediat cei prezenți au format un cerc prinzându-se de mâini și uitându-se toți, concentrat, spre un punct din tavan. Era liniște deplină. Lumânările tremurau ușor. Uitaseră de mine, iar eu începeam să nu mă mai simt chiar în siguranță în acest grup care părea complet sărit.
După vreun sfert de oră, cercul s-a destrămat și lumea a reînceput să sporovăiască vesel.
Aveam impresia că vorbeau despre mine, pentru că se întâmpla să fiu privit pe furiș din când în când. Nu-mi păsa, chiar mă simțeam din nou bine, mă fascina doctorița legistă, care tocmai povestea cu lux de amănunte cât de greu e să extragi un cadavru ciopârțit de sub un tramvai și cât de decisă e mulțimea de gură-cască să nu piardă niciun moment sinistru de după accident.
Timpul trecea repede, alcoolul dezlega limbi.
Live, live, am auzit la un moment dat.
Pendula a bătut grav miezul nopții.
Un vânt teribil s-a iscat din senin și a stins lumânările. În încăpere s-a lăsat un întuneric greu. Am înțepenit pe loc, năuc. Unde mi-am lăsat oare telefonul?
Pipăindu-mi buzunarele, am dat peste stilet. Bun și ăsta la o adică. Vântul s-a oprit după o vreme. Culmea era că nu mai auzeam nicio voce, niciun zgomot. Unde dispăruseră cu toții?
Am pipăit cu mâinile în întuneric și am dat peste un scaun. M-am așezat încet. Degeaba așteptam să mi se obișnuiască ochii cu întunericul. Era beznă deplină.
Hello, is there anybody in there? Just nod if you can hear me. Is there anyone at home? m-am apucat să cânt, de disperare și ca să arăt că nu mi-e frică, din trupa mea preferată, Pink Floyd.
Băi, gata, ne-am distrat destul. Excelentă glumă, dar hai să n-o prelungim, ha, ha ha, am strigat în întuneric.
Hello, is there anybody in there...
Dacă ai simțit vreaodată cum ți se ridică părul în cap de spaimă, mă vei înțelege. Întrebarea mea n-a rămas fără răspuns, pentru că am auzit deodată mormăieli lugubre, precum cele din reportofonul englezoaicei.
Nu știu de ce, m-am prelins de pe scaun și m-am lăsat în patru labe.
Tânguielile sinistre parcă veneau spre mine.
Apoi, din nou, liniște grea.
Am încercat să îmi dau seama spre ce parte e ușa și am pornit de-a bușilea să mă salvez.
O fereastră a început să se zgâlțâie ca la cutremur. S-a auzit un râset drăcesc și fereastra s-a deschis izbindu-se de perete. Pentru o clipă, încăperea a fost luminată de un fulger. Suficient cât să văd ușa, spre care am pornit în viteză.
Ei bine, n-a fost chiar simplu s-o deschid, trebuia să ocolesc un cadavru, un spânzurat mai precis, care s-a prăbușit, atârnat de o funie, de undeva din tavan. L-am zărit când un nou fulger a mai luminat pentru câteva secunde salonul prăfuit. Am trecut pe lângă picioarele lui încălțate cu pantofi de lac, care se bălăngăneau.
Am deschis ușa și am luat-o la fugă pe scări. Ce bine e să vezi din nou lumina, m-am gândit. Lumânările de la parter pâlpâiau funerar.
M-am așezat pe o treaptă și am făcut un plan de evadare. Am fixat ușa de la intrare, am fredonat ușor tema din Pink Floyd și mi-am luat inima în dinți. Am fugit sărind câte două trepte spre ieșire.
Am apucat clanța și am apăsat-o cu putere. Degeaba am zgâlțâit-o. Ușa era ferecată. Un hohot din altă lume s-a auzit în salon.
Vlad, unde fugi? Ai uitat că tu ești ALESUL? E timpul să treci în lumeeeea noastră – am auzit o voce șoptită, care părea că vine din capul scărilor.
M-am lipit cu spatele de ușă.
Învățasem la un teambuilding un exercițiu de relaxare prin respirație: inspirație patru secunde, expirație opt secunde. M-am apucat să număr în gând. Tremuram.
În salon a pornit deodată un vals trist. O fată spectrală, abia definită în semiîntuneric, se rotea visătoare. Apărea și dispărea.
Am rupt-o înapoi pe scări, și deodată am simțit că sunt împroșcat cu ceva cald. Am dat cu degetele peste față. Sânge. Nici nu știu cum am deschis ușa salonului de la etaj. Am intrat și m-am ghemuit într-un colț. Simțeam cum sângele străin mi se prelinge încet pe obraji. Era mai bine în întuneric decât în compania unei stafii dansatoare.
Am stat cu capul pe genunchi, să nu văd și să nu mai aud nimic. Speram să fie un coșmar, ca visul cu adunarea violet, și să mă trezesc. În ce mediu de nebuni am nimerit?
Or fi asasini? Sadici? Traficanți de organe? Fugiți de la spitalul de psihiatrie?
Totul era posibil.
Din când în când, auzeam din nou mormăieli lugubre și mă ghemuiam și mai tare. De dincolo de ușă răzbăteau pași apăsați pe scara care scârțâia.
Nu știu cât am stat așa. Eram epuizat. În cameră se făcuse chiar frig de la fereastra rămasă deschisă. Așteptam să se lumineze de ziuă. Speram să apuc dimineața.
După o vreme m-am bucurat, plin de speranță, când pe sub ușă a răzbătut o lumină care părea să vină de la o lanternă.
Era chiar grupul vesel, care a intrat. Câțiva băieți s-au apucat să reaprindă lumânările. Fereastra a fost închisă. Doctorița legistă mi-a întins o pastilă și un pahar cu apă.
Vlad, nu te supăra, ia tableta asta calmantă!
M-am făcut că n-o văd, că n-o aud, dar am înghițit pastila.
Grupul se uita la mine cu curiozitate, ca la un cimpanzeu pe care niște cercetători sadici tocmai făcuseră un experiment plin de cruzime.
Psiholoaga s-a apucat, mămoasă, să-mi șteargă sângele de pe față. O priveam cu ură.
Nu-ți face griji, nu te infectezi, e doar o vopsea specială, folosită în cinematografie, m-a asigurat.
Și datorită ție, tocmai am câștigat o sumă colosală. Îți vei primi partea, bineînțeles.
Ionuț, câți am avut?
Până acum, 48.572 de privitori live, plus ce vor mai veni să vadă înregistrarea. Ori cinci dolari fiecare, asta face aproape un sfert de milion de dolari. Minus 30.000 investițiile în aparatură, rezultă un profit de peste 200.000 de dolari la momentul actual, a socotit mândru numitul Ionuț.
Mi-a întins o mână, să mă ridic. Am cedat și mi s-a făcut loc pe un scaun. Am primit un nou pahar de whisky.
De ce Dumnezeu v-ați bătut joc de mine? am întrebat furios.
A fost un happening, Vlad. Un botez la care ai fost supus ca să intri în grupul select și secret despre care vei primi informații imediat.
Ionuț este regizor și ahtiat după tehnologie. Noi am închiriat casa și am anunțat pe net că e bântuită, invitând lumea la un live online internațional de Halloween, fix la miezul nopții, ora României, s-a apucat să-mi explice psiholoaga.
Tot mapamondul se dă în vânt după povești sinistre, și ce loc mai bun pentru asemenea prostii decât România, patria vampirilor?
Am riscat o investiție de 30.000 de dolari în aparatură ca să creăm holograma fetei pe care ai văzut-o valsând, în difuzoare care să emită sunetele înspăimântătoare, într-un stroboscop și într-o rețea de camere video cu infraroșu care te-au filmat. În rest, a fost simplu: vântul care a stins lumânările a fost creat de două ventilatoare disimulate, iar pe „spânzurat” l-am închiriat de la un studio de producție video. Au o mulțime de momâi din astea.
Am riscat investiția și am câștigat. Au fost, ai auzit, zeci de mii de privitori online din toată lumea care au plătit să vadă cum te comporți ca victimă într-un univers de groază.
Și dacă făceam infarct? le-am reproșat.
EKG-ul tău pe care ți l-am cerut indica o inimă perfectă. I l-am arătat unui cardiolog.
Și, totuși, dacă...? am insistat.
Te-am fi dizolvat în acid – legista noastră se pricepe de minune la astfel de treburi – și ai fi ajuns sub formă de gel biologic în canalizare. N-ai fi fost primul...
Glumesc, a revenit ea, uitându-se la fața mea îngrozită.
Partea ta pentru prestația din noaptea asta este de 3.212 dolari. Să-mi dai un IBAN. Felicitări, ai început cu ocazia asta și să contribui la fondul de resurse bănești al grupului. Ne-am permis să-ți oprim în acest sens o sumă nu foarte mare, m-a anunțat Ionuț.
Grup? m-am arătat nelămurit.
E momentul să-ți dezvăluim alegerea noastră, care ești chiar tu. Lăsăm la o parte evenimentul online de Halloween. Pur și simplu, aveam nevoie de un actor care să joace credibil comedia și tu ne-ai fost la îndemână, te-am văzut, ești foarte expresiv.
Să trecem acum la treburi mult mai serioase. Te vom iniția în Egregora, mi-a spus grav psiholoaga, după o pauză destul de lungă, urmărindu-mi reacția.
Un egregor este un gând personal care se unește cu gândurile similare, pe același subiect și în același timp, ale altor sute, mii, zeci de mii de persoane. Ia naștere astfel o energie psihică uriașă capabilă să schimbe realitatea, în bine sau în rău, e la alegerea noastră. Mai nimeni nu știe să explice exact ce este fizica cuantică, dar acesta este un bun exemplu de aplicare a teoriei.
Ai experimentat probabil, spontan, fenomenul egregor când ai fost la manifestații de protest. Ai simțit energia mulțimii, furia ei. Pentru că aproape toți participanții se gândeau concomitent la același lucru.
Vlad, te-am testat, ai profilul perfect să devii un membru eficient al Egregorei.
Ne-ai văzut mai devreme concentrându-ne, în cerc, ținându-ne de mâini pe tema Liban. La acea oră ne-am conectat mental cu grupuri similare din Berlin, Singapore, Tokio și Bogota, transmițând către realitate ordinul ca timp de o săptămână bombardamentele asupra Beirutului să înceteze.
S-a lăsat liniște. Cei din salon mă priveau urmărindu-mi reacțiile.
Psiholoaga a scos dintr-un sertar o medalie legată cu o panglică violet și mi-a atârnat-o de gât. M-am uitat la inscripția de pe micul disc argintiu. Creierul este Superputerea Ta.
Aplauze. Toți m-a îmbrățișat pe rând.
Mai erau cinci minute până la ora două din noapte.
Vom face chiar acum prima ședință mondială de concentrare cu tine, a continuat psiholoaga. Apropo, ți-am trimis pe WhatsApp userul și parola pentru acces în grupul nostru. E o comunitate internațională uriașă. Convocarea se face online, vei primi alerte.
Ce spuneam? A, da, că vom face chiar acum o ședință, să vezi cum e. Tema sunt inundațiile catastrofale din Bangladesh. Vom da ordin realității ca ploile torențiale să se oprească imediat. Ne unim gândurile cu cei din Sri Lanka, Ingușeția, Chile și Kenya.
Ne-am așezat în cerc, ne-am prins de mâini și am așteptat ca pendula să sune ora două din noapte.
A doua zi m-am dus cu cearcăne adânci la birou.
M-am uitat la colegi cu un sentiment de superioritate. Băi, voi știți că eu salvez omenirea?
Ai o picătură care pare de sânge pe gât. Ce-ai făcut de Halloween, hm? m-a întrebat o colegă căreia nu-i scăpa nimic.
________________
SCURTE
Cinema. Cele mai bune 200 de filme horror din toate timpurile votate pe Rotten Tomatoes.
_____________
Lecturi. Și cam din același film: cele mai înspăimântătoare povești imaginate de scriitori horror și selectate de The Guardian.
______________________________
Studiu. Aproape 50% dintre tinerii americani cu vârste cuprinse între 10-24 de ani sunt de părere că filmele și emisiunile TV includ „prea mult sex și conținut sexual”.
_______________
Optică. Un magazin online de ochelari vinde lentile tratate care împiedică recunoașterea facială, în condițiile în care scanarea fețelor și identificarea indivizilor este de multe ori abuzivă.
______________
Sinistru. OpenAI a dezvăluit că aproximativ 0,15% din cei 800 de milioane de utilizatori săptămânali ai ChatGPT discută cu chatbotul despre intenții suicidale.
_________________
Distopic. Ofițeri ai agenției americane de aplicare a legilor imigrației identifică doi studenți mexicani cu ajutorul aplicației biometrice Palantir. Video.
_________________
Rețete. Courgette Velouté (supă cremă franțuzească de zucchini). Nu pare dificil de preparat.
Primul automat AI pentru manichiură își face debutul la Londra
Prezentată la CES Las Vegas, Umia, o mașină bazată pe AI, lăcuiește o unghie, cu un model selectat de utilizatoare, într-o sută de secunde. Umia nu pilește și nu curăță unghiile (asta rămâne treaba manichiuristelor), ci doar aplică gel. Și-a făcut debutul comercial la Londra. O jurnalistă de la The Independent a testat-o.
Escrocherii cu vinuri
În 2008, scriitorul Robin Goldstein, critic culinar, a lansat restaurantul Osteria L’Intrepido, cu sediul în Milano. Osteria a plătit respectabilei publicații Wine Spectator 250 de dolari ca taxă de înscriere în competiția Award of Excellence, premiu care certifică calitatea selecțiilor de vinuri oferite de diverse restaurante cu pretenții.
Restaurantul Osteria L’Intrepido nu exista însă. A fost o farsă a domnului Goldstein, care i-a construit o prezență minimală pe net, inclusiv un număr de telefon. Scriitorul șugubăț a trimis către Wine Spectator o listă de vinuri pe care chipurile localul său le avea în pivniță. Amuzant este faptul că lista respectivă era populată cu vinuri pe care Wine Spectator le descrisese anterior ca fiind printre cele mai proaste, dintre care unul fusese marcat ca având gust de terebentină.
Nu a contat deloc, odată ce Wine Spectator a încasat banii: inexistentul local Osteria L’Intrepido a fost inclus în lista câștigătorilor Award of Excellence din acel an.
Falsificatorul Rudy Kurniawan amesteca și reeticheta vinuri în casa sa din Los Angeles, vânzând milioane de sticle de vinuri false de lux - de pildă 1947 Château Lafleur, într-o cantitate mai mare decât fusese produs. Asta până când, după ani de zile, a fost prins de FBI. Niciunul dintre clienții săi pretențioși nu s-a plâns vreodată.
Un alt escroc, Hardy Rodenstock, i-a păcălit pe colecționari renumiți, vânzându-le sticle, chipurile, din colecția personală a președintelui Thomas Jefferson (1743 - 1826). O seamă de furnizori francezi au vândut clienților și degustătorilor americani 18 milioane de sticle de Merlot și Syrah ca fiind Pinot Noir și niciun client nu a sesizat înșelăciunea. Afacerea a mers foarte bine până când anchetatorii francezi au constatat că negustorii de vin implicați vindeau mai mult Pinot Noir decât producea întreaga regiune.
Clipurile lui Kelly sunt de senzație. Am lansat-o și eu pe Zara, deocamdată mult mai modest, dar cu speranțe de îmbunătățire: https://youtu.be/1Cp-xiSgG7M?si=tqmpbUypKKAYlV-G
😉