Civilization

Civilization #442

Update cu informații relevante

Victor Kapra's avatar
Victor Kapra
Oct 01, 2025
∙ Paid
20
Share

Macac negru, specie din Indonezia.
Fotografie de Marcello Galleano, recunoscut ca unul dintre cei mai remarcabili fotografi ai vieții sălbatice. Apărător al naturii, a fotografiat fauna din 89 de țări. Este unul dintre acei artiști care se înțeleg misterios cu animalele, de vreme ce a reușit să le surprindă de aproape pe unele care nu sunt chiar foarte prietene cu omul.


100 de ani de la prima imagine în mișcare televizată

John Logie Baird într-o demonstrație a tehnologiei sale

Încă de la 1850, unii oameni de știință și-au imaginat principiile de funcționare ale televiziunii și au făcut ceva încercări practice. Însă abia zeci de ani mai târziu, un inventator nonconformist avea să obțină prima imagine în mișcare a unui chip uman transmisă la distanță: scoțianul John Logie Baird. A fost primul pas semnificativ al unei revoluții media numite televiziune.
Destinul l-a ajutat pe domnul Baird: având probleme de sănătate, nu a fost încorporat pentru a lupta în Primul Război Mondial și a putut să se ocupe de invențiile sale.
De pildă, fascinat de o nuvelă a idolului său, scriitorul de science-fiction H.G. Wells, a încercat să fabrice diamante artificiale din carbon, consumând cantități uriașe de electricitate. A reușit doar să întrerupă o parte din alimentarea cu energie electrică a orașului Glasgow.
În 1923, el a închiriat un spațiu modest în Hastings, pe coasta de sud a Angliei, pentru a profita de aerul marin prielnic plămânilor săi suferinzi. A înființat un laborator și a început experimentele în domeniul televiziunii. Baird folosea un disc care se rotea cu viteză mare pentru a scana, linie cu linie, imagini reale, cu ajutorul unor fotodetectoare și al luminii intense. Aceste semnale erau apoi transmise și reconstituite pentru a produce pe un ecran imagini în mișcare. Când a reușit să transmită o siluetă, a înțeles că se află pe drumul reușitei.
S-a mutat la Londra și și-a deschis un nou atelier. Primul personaj în testele sale TV a fost o păpușă de ventriloc. Asta până într-o zi când a invitat un cobai uman, în persoana unui tânăr funcționar care lucra la etajul de dedesubt, pe nume William Taynton.
Era 2 octombrie 1925.
Aparatura pe care o folosea era în stare deplorabilă - își amintea mai târziu Taynton. Adică utiliza discuri de carton cu lentile de faruri de bicicletă, lămpi de tot felul, baterii și niște motoare foarte vechi care învârteau discurile.
Baird l-a așezat pe William Taynton în fața emițătorului său și l-a rugat să se strâmbe și să scoată limba.
A fost o reușită fantastică.
Mașinăriile lui John Logie Baird transmiseseră la distanță prima imagine televizată adevărată - un om care se mișca scoțând limba.
Televiziunea avea să devină în deceniile următoare cel mai important mijloc de informare și de divertisment. Săptămâna aceasta a împlinit, iată, 100 de ani.
John Logie Baird a murit în 1947 și a apucat să vadă primele televizoare la vânzare în magazinele de electronice.


Interesant. Ce evenimente s-au petrecut în ziua în care te-ai născut

Intri pe acest site, completezi data nașterii și obții o listă cu evenimente petrecute în acea zi, precum și o colecție de articole esențiale din arhiva The New York Times cu acea dată.
Site-ul își adună informațiile printr-o API a acestui cotidian. Funcționează pentru datele de naștere începând cu 1950, deci poți să începi cu bunica.


Nou sistem de identificare digitală în Marea Britanie pentru toți cetățenii fără de care nu se vor mai putea angaja

Premierul britanic Keir Starmer a anunțat introducerea în următorii ani a unui nou sistem național de identificare digitală, în speranța că acesta va reduce imigrația ilegală.
Toți cetățenii și rezidenții britanici vor fi obligați în curând să păstreze o versiune digitală a actului de identitate personal pe smartphone-urile lor. Acest card digital va include numele complet, data nașterii, fotografia, naționalitatea și statutul de rezident. Cardul digital va fi obligatoriu pentru cei care vor să se angajeze.
Guvernul susține că respectivul document electronic îi va împiedica pe cei care nu au dreptul să stea în Marea Britanie să găsească un loc de muncă, limitându-le posibilitatea de a câștiga bani.
Critici intense. Opoziția politică și experți în tehnologie critică proiectul, ca limitând libertățile cetățenești (vreți să introduceți un scor social al cetățeanului ca în China) sau pentru că ar constitui o invitație pentru hackeri de a fura date personale.
Proiectul digitalID ar costa între 1,2 și 2 miliarde de lire sterline. Unii remarcă și apropierea premierului britanic de giganți tech americani, precum Palantir (a vizitat oficial sediul central al companiei în februarie), Nvidia (a fost invitat special la un eveniment al producătorului de cipuri la Londra) sau OpenAI (cu care guvernul a semnat un memorandum de colaborare pentru introducerea AI în serviciile publice).

Share


Digital Star Tilly Norwood. Actrița nu există în realitate, dar o vei vedea în filme și reclame
Studioul de producție AI Particle6 discută cu mai multe agenții de talente posibile colaborări cu actrița britanică Tilly Norwood, prezentată recent publicului.
Dar Tilly nu există în realitate, fiind creată pe computer cu programe de inteligență artificială generativă.
E aproape sigur că în viitor industria de divertisment va fi populată masiv de astfel de personaje virtuale. De ce, știm: nu cer salarii, nu obosesc, nu au capricii, arată întotdeauna perfect.
O vedem pe Tilly Norwood în acest clip Instagram:

Iar pagina ei cu portofoliu foto și link-uri către conturile personale de social media, aici.


Două observații interesante despre sutele de miliarde anunțate ca investiții în AI
În ultima vreme, giganții IT au anunțat acorduri de sute de miliarde de dolari pentru investiții în inteligența artificială.
Aceste sume uriașe ridică două preocupări distincte:
1. În unele cazuri, firmele își asumă angajamente cu bani și active care încă nu există.
De exemplu, OpenAI promite Oracle 300 de miliarde de dolari – bani pe care nu îi are – pentru infrastructura pe care Oracle nu a construit-o.
2. În alte cazuri, veniturile provin din finanțarea circulară, în care banii trec de la o companie la alta și invers.
De pildă, cea mai mare parte din cele 100 de miliarde de dolari investiți de Nvidia în OpenAI săptămâna trecută va fi utilizată de OpenAI pentru a cumpăra cipuri Nvidia.(profgmarkets.com)


Lumea trăiește pe datorie
În primul trimestru a.c., piața mondială a datoriei statelor (guverne, instituții, companii) a atins 150.000 de miliarde de dolari, o cifră uimitoare având în vedere că Banca Mondială estimează PIB-ul global în 2024 la doar 111.000 de miliarde de dolari, cu aproape 40.000 de miliarde de dolari mai puțin. Nivelurile datoriei au crescut cu aproximativ 6% față de primul trimestru al anului 2024, când se situau la 142.000 de miliarde de dolari.


Ce mai face MrBeast. Recorduri absolute de trafic, dar deocamdată pierderi din video, acoperite parțial de ciocolată

Traficul cel mai mare din univers. Un videoclip semnat MrBeast (27 de ani, pe numele real Jimmy Donaldson) urcat pe canalul său principal de YouTube (cu 430 de milioane de abonați) obține în medie aproape 250 de milioane de vizualizări în primul an de la încărcare.
„Nu există nicio companie în univers capabilă să producă în mod constant videoclipuri care să depășească o sută de milioane de vizualizări”, spune el.
Canalele lui Donaldson de pe YouTube, Instagram, TikTok și X ajung să fie vizitate de peste un miliard de spectatori unici la fiecare 90 de zile.
200 de milioane din ciocolată. Beast Industries, grupul de afaceri al lui Donaldson, are aproximativ 450 de angajați, dintre care peste 300 realizează videoclipuri. Alți 100 lucrează în afacerea cu ciocolată, Feastables, iar alți zeci, în compania de snacksuri, Lunchly LLC, și în compania de software, Viewstats.
Donaldson câștigă peste 200 de milioane de dolari pe an din vânzarea de batoane de ciocolată Feastables, o afacere care s-ar putea dubla în următorii ani.
Pierderi însă. Deocamdată, Beast Industries pierde bani de trei ani, inclusiv peste 110 milioane de dolari în 2024. Videoclipurile virale sunt responsabile pentru toate aceste pierderi, depășind profitul obținut de Feastables. Donaldson a cheltuit între 3 și 4 milioane de dolari pentru fiecare videoclip pe care l-a produs pentru canalul principal YouTube, majoritatea dintre producții generând pierderi. În 2023, Beast a cheltuit 10-15 milioane de dolari pentru filmarea unor videoclipuri pe care nu le-a mai lansat, deoarece nu se ridicau la standardele sale. De asemenea, a pierdut zeci de milioane de dolari producând Beast Games, un show popular pentru Amazon Prime Video, în care 1.000 de persoane au concurat pentru 10 milioane de dolari, printre altele străduindu-se să mute un bolovan de 10.000 de kilograme.
Vreau să fiu Walt Disney. Anul trecut, el a angajat un director executiv pentru a-l ajuta să-și profesionalizeze operațiunile și să reducă costurile, pe Jeff Housenbold, în vârstă de 55 de ani, un executiv care a petrecut trei decenii în Silicon Valley, lucrând la eBay Inc și la alte companii.
Housenbold spune că obiectivul este de a transforma Beast Industries într-un conglomerat diversificat de divertisment, precum Walt Disney Co.
Jimmy va fi întotdeauna piatra de temelie, dar el filmează deja 26, 27, 28 de zile pe lună - spune el. Noul CEO își imaginează construirea unui univers cinematografic MrBeast și a creat o echipă de scenariști care să dezvolte șapte sau opt personaje emblematice, aflate de pe o planetă fictivă, care vor inspira o serie animată, o carte de benzi desenate, un serial TV și jucării.

Informațiile sunt extrase dintr-un amplu articol publicat de Bloomberg ($), care adună momente definitorii din evoluția lui Jimmy Donaldson. De pildă, în adolescență a încercat o afacere online: cumpăra cuțite din China și le vindea cu prețuri de cinci ori mai mari, ceea ce i-a provocat anxietăți mamei sale: Jimmy, ce se va întâmpla dacă cineva va ucide un om cu un cuțit vândut de tine?


Ți-ar plăcea să lucrezi fără pantofi?

Startup-urile din Silicon Valley adoptă o nouă tendință surprinzătoare la locul de muncă: fără pantofi în birou. Începând cu companii de succes în domeniul inteligenței artificiale evaluate la miliarde de dolari și până la un număr tot mai mare de firme mici de tehnologie, angajații își lasă încălțămintea de oraș la ușa biroului în numele confortului și creativității; lucrează în ciorapi, papuci sau desculți complet.
Într-o eră în care anxietatea atinge proporții epidemice, crearea unui spațiu în care angajații se pot simți mai confortabil poate aduce avantaje mari pentru creativitate și inovare și îi poate încuraja să dezvolte relații mai bune la locul de muncă, este de părere un profesor de comportament organizațional.
Renunțarea la pantofi poate fi utilă având în vedere adoptarea în Silicon Valley a programului de lucru extrem de strict 996 – de la 9 dimineața la 9 seara, șase zile pe săptămână – pentru ca firmele de aici să-și păstreze locul în fruntea competiției internaționale de pe piața AI, amintește Fortune.com.
Dar nu toată lumea consideră că renunțarea la pantofi este o modalitate prea potrivită pentru creșterea productivității. Criticii ideii spun că pantofii lăsați la intrare ridică probleme de igienă sau incluziune dacă obiceiul nu este gestionat atent, iar ceea ce pentru unii pare casual, pentru alții se poate dovedi inconfortabil și neprofesionist.
Tendința fără pantofi a trecut și oceanul. Nu numai startup-urile o adoptă, ci și alte tipuri de organizații. Guardian tratează de asemenea subiectul și o prezintă pe Amanda Nicols, manager al unei fundații specializate în patrimoniu, care lucrează nonșalantă complet desculță:

Loading...

Profesorul este un actor. Intră în competiție cu influencerii și cu Netflix…
…spune profesorul Marian Preda, sociolog, rector al Universității București, într-un nou episod al podcastului pOD by Edge Institute, pe tema educației digitale și a școlii în general.
De ce AI nu poate înlocui conexiunea emoțională a profesorului și cum cultivăm gândirea critică și curiozitatea elevilor, nu doar memorarea mecanică, sunt două dintre temele discutate.


Suntem invitați la Diploma Show 2025

Vei simți un val de aer proaspăt venit din artele plastice, design, arhitectură, fashion, dacă vei trece începând cu vineri, 3 octombrie, până pe 12 octombrie pe la Hanul Gabroveni (Str. Lipscani nr. 84–90, București.)
Acest spațiu găzduiește cea de-a XII-a ediție DIPLOMA Show, festivalul dedicat noii generații de artiști, arhitecți și designeri din România, prezentat de UniCredit Bank și produs de The Institute și ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București. Festivalul va găzdui o expoziție cu peste 140 de lucrări de artă, design și arhitectură de la universități din toată țara, tururi ghidate, petreceri și un târg de artă și design.
Îți poți cumpăra bilet de aici.
Clienții UniCredit Bank beneficiază de 50% reducere la achiziția biletului folosind orice card emis de UniCredit. Reducerea se aplică direct în pagina de plată.
Elevii, studenții și pensionarii au acces gratuit (prin prezentarea carnetului de elev/student, respectiv talon de pensie direct la casa de bilete din incinta festivalului).
Persoanele cu dizabilități beneficiază de gratuitate conform legislației în vigoare.


SCURTE

Eveniment. Big Data Week, festivalul internațional al datelor, continuă cu o nouă ediție în România, pe 7-8 octombrie, la Novotel Bucharest City Centre. Ediția din acest an explorează modul în care datele și inteligența artificială transformă industriile, cu accent pe inovație, infrastructuri moderne de date, data engineering, machine learning și impactul real al tehnologiilor emergente în mediul de afaceri. Organizatori: eSolutions și MetalSoft. Înscrieri, aici.

___________________
AI. Vom avea reclame pe ChatGPT. Un manager OpenAI selectează candidați pentru a conduce o nouă echipă cu sarcina de a aduce reclame pe ChatGPT.
______________________
AI. E greu să evadezi din banalitate când trebuie să scrii un mesaj de felicitare, de mulțumire șamd. Aplicația mobilă FireTexts e un adevărat copywriter în domeniu - te ajută cu texte proaspete (poți alege inclusiv tonul), deocamdată doar în engleză. Variantele Android și iOS.

_________________
Microscopic
. Clipuri premiate la 2025 Nikon Small World in Motion Competition.
____________________
Muzică. Cele mai bune 15 albume din 2025 selectate de BBC. De pildă, Turnstile – Never Enough:

Și întreg albumul pe Spotify.
_______________
Util. Unde fugi de la birou sau de acasă. 15 cafenele pentru lucru remote în București, cu spații cool & cafea bună.
Apropo, de acum poți rezerva o masă la restaurant direct din ghidul Restograf, fără să mai bântui internetul cu căutări, datorită unui parteneriat cu platforma ialoc.ro.

___________
Rețete. Suntem în plin sezon al roșiilor cu gust, așa că merită să încerci rețeta spaniolă pan con tomate. E rapidă și nu ai cum să o greșești.

Statistică. Cele mai frecvente nume date în 2024 nou-născuților băieți din Anglia și Țara Galilor și evoluția în zece ani. Pe locul 7 apare Luca. Nu e o contribuție a imigranților români, ci o modă cu acest nume în tot regatul datorită unui film Pixar din 2021.


FILM
Americanii se înnebunesc după povești postapocaliptice și le reușesc perfect astfel de filme.
Această urmare a filmului din 2020 va avea premiera în ianuarie la cinema. Pământenii care s-au refugiat în Groenlanda (exact, insula pe care vrea să o anexeze Trump), după ce omenirea a cam fost distrusă de o cometă, trebuie să părăsească buncărul și să meargă mai departe.


Următoarea secțiune este rezervată abonaților premium.
Din sumar:
Cursuri AI gratuite, scrise de cei mai competenți traineri, accesibile online oricând, cu o tematică segmentată pe diverse profesiuni, de la HR sau comunicare la vânzări

Un raport AI internațional, util tuturor celor care iau decizii în organizație

Avocatul tău folosește intens și fără discernământ roboțeii AI pentru a-și scrie argumentele și pledoaria? Schimbă-l!

This post is for paid subscribers

Already a paid subscriber? Sign in
© 2025 Victor Kapra
Privacy ∙ Terms ∙ Collection notice
Start writingGet the app
Substack is the home for great culture