Banksy. Cel mai misterios artist contemporan. De aproape 30 de ani se strecoară, cu capul acoperit cu o glugă gri și cu sprayurile colorate ascunse într-o cutie de picnic, și umple ziduri urbane cu graffiti.
A pornit în anii 90 din Bristol, unde picta trenuri, și a devenit celebritate mondială.
S-au scris zeci de articole cu teorii despre cine este Banksy, a cărui identitate rămâne necunoscută. M-a amuzat una din presupuneri, cum că ar fi la origine un măcelar care a cedat pornirilor artistice.
Cu câteva zile în urmă, în unele orașe de pe litoralul britanic au apărut peste noapte graffiti spectaculoase în stilul inconfundabil al artistului. Fanii s-au dus imediat pe contul de Instagram al lui Banksy și s-au convins că lucrările sunt autentice, datorită acestui clip, produs chiar de el, care a adunat deja aproape 7 milioane de vizualizări.
În urmă cu patru zile însă, locuitorii orașului Lowestoft au fost scandalizați de vandalizarea, prin acoperirea cu vopsea albă, a acestui graffiti Banksy, cu un rozător care soarbe dintr-un cocktail pe plajă:
Suntem consternați de faptul că cineva a ales să se comporte într-un mod atât de egoist și prostesc, având în vedere cât de încântați suntem cu toții de apariția acestor lucrări aici, pe coasta de est - a declarat un oficial din Lowestoft.
Și era de așteptat ca locuitorii să fie consternați. Misteriosul artist atrage spre orășelele de coastă mulțimi de turiști care vin să-i vadă lucrările, ceea ce e important pentru prestigiul și economia locale.
PowerPoint a început să moară puțin
NVIDIA va avea în noiembrie un important eveniment online, ocazie de a-și prezenta noutățile tehnologice în supercomputing, deep learning (AI) și grafică, precum și viziunea privind viitorul. Conceptul evenimentului: to entertain the audience.
Cred că evenimentul va stabili noi standarde în comunicare. Informația prezentată va fi în principal în format video complex și va cuprinde simulări virtuale.
Echipa producătoare de conținut pentru eveniment folosește platforma colaborativă Omniverse, care integrează soluțiile grafice necesare, de la Photoshop la Autodesk Maya sau Substance Painter, și permite echipelor de graficieni 3D să lucreze simultan la același proiect.
Inginerii NVIDIA au creat chiar și o clonă digitală a șefului companiei, antrenată AI să prezinte noutăți.
Noul concept Metaverse al evenimentului îi va face pe participanți să înțeleagă posibilitățile uriașe ale utilizării lumilor virtuale în prezentările corporate. De pildă, NVIDIA a creat o simulare a unei proiectate uzine BMW a viitorului, ultratehnologizată:
Vremea prezentărilor seci bazate pe PowerPoint pare că începe să apună.
Povestea în întregime, pe blogul NVIDIA.
Glass în loc de Instagram
Nu mai suntem o aplicație de photosharing, ci o platformă de entertainment - a explicat recent Adam Mosseri, șeful Instagram, menționând concurența Youtube și TikTok.
Instagram va deveni un mediu pentru clipuri amuzante, cu alte cuvinte.
Cum mai povesteam, fotografii pasionați caută să migreze de pe Instagram către alte comunități. Una dintre acestea ar putea fi Glass (abonament 5$/lună), aplicație valabilă doar pe iOS deocamdată. Poate avea șanse, deoarece unul dintre fondatori, Tom Watson, a fost product designer la Facebook și Pinterest și știe deci cum stă treaba.
____________________________________
Și apropo de Instagram: experimentele au demonstrat că un selfie în costum de baie are cu 54% mai multe șanse să fie trimis de algoritmi în newsfeed-urile utilizatorilor față de un peisaj sau o fotografie culinară. (Studiul Undress or Fail)
40 de reguli Social Media
Nu e musai să le consideri pe toate valabile sau importante. Vreo două-trei sunt sforăitoare, de pildă Create content that will change the lives of the people who consume it. Dar ceva, ceva, vei găsi totuși.
Mai spălăm gratis o mașină, mai vedem ce putem face
Pe Spotify sunt urcate 60.000 de piese noi în fiecare zi, însă în Los Angeles există o singură trupă care îți spală mașina gratis.
Este punctul de diferențiere al Emperors Night, trupă rock formată din trei frați. Au vândut tot în Noua Zeelandă, patria lor, și au plecat spre Statele Unite la finalul anului 2019, exact înainte de pandemie. Au stat blocați un an în Toronto și într-un final au reușit să ajungă în Los Angeles.
Au tipărit 25.000 de astfel de flyere (îți spălăm mașina gratuit dacă ne dai follow pe Instagram) pe care le-au împărțit din ușă în ușă.
Au spălat gratuit 350 de mașini, câteva motociclete și un câine. Cu Instagramul n-au făcut mare lucru - au doar 3100 de urmăritori, în schimb în viața reală și-au creat conexiuni interesante și utile în lumea muzicii, plus că au fost invitați la radio și în podcasturi și au ieșit oarecum din anonimat. Povestea.
Azi începe Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu
Azi, vineri, începe Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS). Vor fi 10 zile cu peste 2.000 de artiști din 38 de țări invitați, cu 600 de evenimente și 100 de spectacole online, premiere mondiale, teatru, dans, circ, operă, muzică, expoziții, lansări de carte, acrobații și parade.
Noua aplicație de mobil FITS poate fi acum descărcată gratuit din App Store și Google Play. Aplicația livrează programul, locațiile de desfășurare, oferă opțiunea de personalizare a agendei zilnice, include informațiile cele mai relevante despre acces, posibilitatea de a achiziționa bilete la reprezentațiile fizice și abonament online, precum și răspunsurile la întrebările frecvente, alături de multe alte surprize.
Regulile de intrare la spectacole, cum cumperi bilete pentru vizionări online, programul pe zile și alte informații importante, pe site-ul festivalului.
Aplicația mobilă FITS este un proiect realizat în parteneriat cu UniCredit Bank. UniCredit Bank este partener tradițional al festivalului.
We Know Books
Recordul zilnic de vânzări al librăriei online Libris a fost înregistrat pe 30 noiembrie 2020, când au fost expediate 17.500 de volume. Libris aniversează 30 de ani în piața cărții cu o nouă identitate vizuală. În cele trei decenii, peste 1,6 milioane de cititori au cumpărat cărți de la Libris.
Libris a investit 5 milioane de euro în ultimii 3 ani, iar bugetul de investiții alocat pentru următorii 3 ani se ridică la 4 milioane de euro. Suma va fi direcționată majoritar către extinderea depozitului de carte din Brașov, care urmează să se dubleze. Investiția în tehnologii, servicii tech și digitale care vor permite companiei să ofere clienților recomandări personalizate și un motor de căutare dezvoltat special pentru carte este estimată la 1 milion de euro. De asemenea, atenția echipei Libris rămâne pe dezvoltarea interacțiunii cu cititorii, pentru care sunt create evenimente și experiențe culturale variate, atât offline, cât și online.
Cum să comunici rapid, eficient și inteligent în situații de criză. Soluții semnate BlackBerry
Din fericire, evenimentele critice într-o organizație se întâmplă rar, dar e esențial să avem procedurile și soluțiile de comunicare pregătite în caz că personalul, producția, patrimoniul sau clienții sunt supuși unor riscuri în timpul unor întreruperi în alimentarea cu energie, calamități naturale, incendii sau atacuri cibernetice.
Fără o pregătire adecvată pentru managementul de criză, pierderile pot fi uriașe, iar timpul necesar recuperării va fi însemnat.
BlackBerry Alert este o soluție end-to-end complexă care pune organizațiile la adăpost și minimizează pierderile în situațiile de urgență, prin planificarea și desfășurarea securizată și eficientă a comunicării.
Când apare o situație deosebită, prin activarea BlackBerry Alert, orice angajat trecut pe lista organizației poate fi notificat printr-un singur click. Totodată, soluția BlackBerry permite colectarea de informații esențiale de pe teren, în timp real, precum și colaborarea interdepartamentală.
Odată implementată BlackBerry Alert, managementul are la dispoziție câteva opțiuni și beneficii esențiale:
Planificarea răspunsurilor în avans
Se pot defini scenarii de evenimente posibile și șabloane de comunicare, precum și liste de distribuție cu destinatarii.
Avertizare timpurie cu privire la amenințări
Pot fi monitorizate și detectate din timp riscuri legate de servicii IT, aplicații, servicii anti-incendiu sau supraveghere video și integrate surse externe de informație precum avertizările meteo.
Managerul beneficiază de o imagine completă a situației
BlackBerry Alert colectează informații critice din mai multe surse, în timp real. Managementul primește astfel analize clare, tablouri de bord și hărți ale evenimentului pentru decizii oportune.
BlackBerry AtHoc, sprijin esențial pentru agențiile guvernamentale în situații de urgență
Soluția de comunicații de criză BlackBerry AtHoc funcționează similar cu BlackBerry Alert, dar adaptată la specificul agențiilor guvernamentale. De remarcat este faptul că permite comunicarea bidirecțională nu numai cu angajații administrației ci și cu publicul larg și comunitățile interesate.
BlackBerry Alert permite acțiuni coordonate și eliminarea confuziei în timpul situațiilor de urgență prin utilizarea mesaje predeterminate bazate pe cele mai bune practici, precum și generarea unor date consistente din teren care să permită un management eficient al crizelor.
Detalii despre cele două soluții, studii de caz și solicitări de demonstrații și consultanță, aici.
(Text scris la invitația ASBIS)
Scurte
DistroKid, platforma de distribuție a compozițiilor muzicale, este evaluată la 1,3 miliarde de dolari. Îmi place cum funcționează: oricine a înregistrat o melodie (sau mai multe) le poate distribui foarte ușor pe Spotify, Tidal, Pandora și pe multe alte platforme foarte simplu. DistroKid este simpatizată în lumea muzicienilor pentru că aplică un comision zero la veniturile expediate autorilor. Taxa de acces pe DistroKid este de 20$ pe an și îți dă dreptul să transferi melodii în număr nelimitat. Inspirație să ai.
______________________________________________
Din ce în ce mai mulți utilizatori ai rețelelor sociale par dispuși să se implice în certuri online, lăsând impresia că sunt direct implicați în evenimentul discutat. Explicația: algoritmii social media le antrenează indignarea și i-a făcut dependenți de like-uri și alte aprecieri. (sursa)
_________________________________________
De pe bloguri. Mirajul apartamentului la Cluj.
______________________________________________
Call of Duty: Vanguard - Official Teaser.
__________________________________
Cele mai colorate păsări din lume. Galerie. E uimitor ce poate face natura de care ne batem joc.
9 minute magice de la Gărâna 2021
Canalul Youtube al lui Lars Danielsson, aici.