Un calculator vechi de aproape patru secole, scos la licitație
Casa de licitații Christie’s propune colecționarilor un calculator mecanic vechi de 380 de ani. Această mașină aritmetică, pe numele ei Pascalina, a fost inventată și perfecționată de tânărul matematician francez Blaise Pascal între 1642 și 1645 ca ajutor pentru tatăl său, colector de impozite. Pascalina, realizată din alamă și abanos, folosește un sistem de roți dințate pentru a efectua adunări și scăderi cu 5 până la 10 cifre. A fost produsă în serie, iar până la noi au ajuns doar opt exemplare.
Ia-ți zece minute de relaxare și pune-ți căștile
Bazat pe o API Spotify, site-ul Every Noise at Once a adunat o sumedenie de stiluri muzicale. Găsești de la Goa psytrance la folclor uzbek, de la muzică clasică la Japanese progressive house. Dai click pe genul de muzică și apoi pe săgețile roșii din dreapta și ajungi la artiștii respectivi.
În ChatGPT vei găsi cam totul. Devine app store și o superputere
Când vei tasta în ChatGPT promptul Spotify, creează o listă cu muzică pentru petrecerea mea de vineri, chatbotul va afișa automat respectivul serviciu de streaming și va utiliza contextul relevant (doar te cunoaște din conversațiile anterioare) pentru a-ți livra un playlist pe gustul tău.
ChatGPT îți poate sugera și aplicații de care ai nevoie, fără să le precizezi, atunci când acestea sunt relevante pentru conversație. De exemplu, dacă discutați despre cumpărarea unei case, ChatGPT poate afișa o aplicație imobiliară, astfel încât să poți consulta ofertele, pe o hartă interactivă.
Aceste noutăți anunțate de OpenAI transformă ChatGPT într-un magazin de aplicații. Nu vei mai părăsi chatbotul pentru a intra pe alte site-uri, pentru că îți va oferi ce ai nevoie.
Am pomenit de noile posibilități la timpul viitor pentru că, deocamdată, această dezvoltare a ChatGPT nu este accesibilă în spațiul UE.
Utilizatorii de pe alte piețe pot deja accesa ca test în ChatGPT: Booking.com, Canva, Coursera, Figma, Expedia, Spotify și Zillow.
În viitorul imediat, ChatGPT va funcționa așadar ca app store, deoarece OpenAI pune la dispoziția dezvoltatorilor și un kit de creare de aplicații (SDK) pentru a fi integrate în acest chatbot.
UniCredit anunță oferte exclusive la Salonul Auto București 2025
Ofertele de la UniCredit sunt special concepute pentru Salonul Auto București, desfășurat la Romexpo, fiind active doar până pe 12 octombrie 2025.
UniCredit Leasing Corporation oferă finanțare în leasing financiar pentru autoturisme noi, cu dobândă fixă anuală de 4,39% și până la 6 rate lunare CASCO gratuit, de la Asirom. Campania este disponibilă pentru toate ofertele de finanțare personalizate emise în perioada 7-12 octombrie 2025 către clienți persoane juridice și fizice.
Oferta CASCO cu primele rate lunare gratuite prin Asirom pentru autoturisme sau autoutilitare cu masă maximă 3,5t, noi, utilizare normală, preț de achiziție (TVA inclus) până în 150.000 euro, cu franșiză 100 euro/eveniment (nu se aplică la prima daună din întreaga durată a contractului de asigurare), se aplică conform mențiunilor de mai jos.
În funcție de perioada contractuală de leasing aleasă (36, 48 sau 60 luni), clientul beneficiază de un număr de rate CASCO gratuit: Contract de Leasing pe o perioada de 36 luni - 3 luni CASCO gratuit; Contract de Leasing pe o perioada de 48 luni - 5 luni CASCO gratuit; Contract de Leasing pe o perioada de 60 luni: 6 luni CASCO gratuit.
În caz de daună totală sau încetare anticipată a contractului și/sau poliței CASCO (indiferent de motiv), clientul va achita sumele reprezentând primele de asigurare pentru care a fost scutit la plată.
Mai multe detalii la standul UniCredit din cadrul Salonului Auto București sau pe unicreditleasing.ro.
UniCredit Consumer Financing cu o ofertă de la 0% dobândă
În același timp, UniCredit Consumer Financing vine cu o ofertă specială în perioada Salonului Auto București: dobândă de la 0% pentru clienții persoane fizice care achiziționează mașini noi printr-un împrumut de la UniCredit Consumer Financing, pentru sume cuprinse între 50.000 și 300.000 de lei.
Oferta este valabilă în perioada 7 – 12 octombrie 2025 și este supusă unor termene și condiții.
Exemplu reprezentativ de calcul
În cazul creditului „Promo AUTO SAB” pentru o valoare totală a creditului de 80.000 lei pe 60 luni, rata dobânzii fixă/an este de 0%, comision de analiză dosar 0 lei, comision lunar de administrare credit 150 lei, valoarea ratei lunare (pentru rate egale) 1.483,33 lei, valoarea totală plătibilă 89.000 lei, DAE 4,36%.
Când echipa ta folosește AI fără minte. Taylor Swift, acuzată că e zgârcită de către unii fani furioși
Taylor Swift este miliardară. Deține un imperiu media. Turneul ei Eras Tour a doborât recorduri, devenind cel mai profitabil turneu de concerte din toate timpurile.
Relația lui Taylor cu AI a fost de-a lungul timpului nefericită, fiind victima deep fake și a dezinformării: au apărut online imagini cu ea falsificate, explicite, și clipuri la fel de false prin care, chipurile, l-ar fi susținut pe Trump, deși opiniile ei politice sunt exact pe dos.
De asemenea, nu o dată a susținut un tratament decent pentru artiști, pledând pentru salarii echitabile în timpurile în care inteligența artificială înlocuiește creativitatea umană.
Și totuși, o serie de 12 clipuri de promovare a noului său album, The Life of a Showgirl (pentru amatori, accesibil aici pe Spotify), au fost realizate cu programe de inteligență artificială generativă.
Faptul că Taylor Swift (sau, mai bine zis, echipa ei) a ales o soluție ieftină (AI slop) i-a înfuriat pe unii fani. Utilizarea AI este surprinzătoare, având în vedere resursele astronomice de care dispune cântăreața - au comentat unii.
„E mult prea bogată ca să fie atât de zgârcită”, a scris, de exemplu, furios, un utilizator Reddit.
Videoclipurile au fost eliminate între timp de pe conturile oficiale ale vedetei.
Poți vedea unul dintre clipuri, capturat de un utilizator, aici, însoțit de sute de comentarii acide.
_______________
Altfel, noul album nu a fost primit chiar foarte bine de toată lumea. Pitchfork l-a notat cu 5.9 (mediocru, inconsistent). De asemenea, și alți critici sunt rezervați în privința performanței cântăreței.
Vocile critice nu au domolit entuziasmul fanilor lui Taylor. Albumul a depășit toate recordurile de vânzări (2,7 milioane de copii vândute în primele 24 de ore), iar piesa The Fate of Ophelia a fost cel mai ascultat cântec într-o singură zi în istoria Spotify.
FILM
Un mystery-thriller despre doi tineri obsedați de conspirații care răpesc o femeie manager de succes, fiind convinși că aceasta este o extraterestră sosită pentru a distruge Pământul. Altfel spus, un film despre nebunia din societatea de azi.
Sosește în România la finalul acestei luni.
Europa va rămâne în urmă și pe viitor în adoptarea AI de către companii față de SUA
Utilizarea zilnică a inteligenței artificiale de către consumatori se va dubla în majoritatea țărilor europene în 2026.
Cu toate acestea, din cauza reglementărilor mai stricte și a capacităților AI mai puțin mature, firmele europene vor rămâne în urma celor americane în ceea ce privește adoptarea AI.
Cu o reglementare mai relaxată și cu mai puține bariere lingvistice, SUA își vor asigura dominația în domeniu. (Forrester)
Ce vor face oamenii care vor fi înlocuiți, în viitor, în masă, de AI?
Când vine vorba de viitoarea societate în care inteligența artificială va fi un factotum, Sam Altman, șeful OpenAI, vorbește despre distribuirea, către cetățenii înlocuiți de roboți, de alocații lunare. Pe aceeași linie, Elon Musk, de asemenea foarte activ în domeniul AI, a spus că nu vom avea de ales în privința venitului universal de bază (UBI - universal basic income).
Problema este că matematica contrazice acest viitor.
Un UBI minim de 10.000 de dolari pe an/persoană ar înghiți, în Statele Unite, aproximativ 3.000 de miliarde de dolari anual - aproximativ trei sferturi din bugetul federal - fără a compensa în mod semnificativ prăbușirea veniturilor angajaților de care nu va mai fi nevoie.
Daron Acemoglu, laureat al Premiului Nobel pentru economie, profesor la MIT și expert în viitorul muncii, consideră că subiectul UBI este o distragere a atenției generale în timp ce inegalitatea socială profundă se agravează. Venitul universal de bază riscă să semene mai mult cu un placebo politic. Avem de-a face cu un sistem capitalist atât de eficient, încât începe să producă oameni de prisos și o clasă de miliardari care propun cecuri despre care știu că nu vor fi niciodată onorate. (Quartz Daily Brief)
Videoclipuri comemorative pentru cei morți în război
Un bărbat îmbrăcat într-un costum de nuntă elegant își sărută mireasa. În cadrul următor, apare în uniformă militară, urcând o scară albă spre nori, în timp ce face cu mâna la revedere (video sus).
Videoclipul nu este real, iar personajul cu costum a murit de mult: era un ofițer al armatei ruse, ucis în vara anului 2022 pe frontul ucrainean. Ceea ce pare a fi ultimul său rămas-bun este, de fapt, o apariție digitală generată la cererea soției sale de către un editor AI, folosind fotografiile de nuntă și câteva imagini cu el în uniformă.
În Rusia, inteligența artificială este utilizată pentru a-i învia digital pe cei dispăruți. Rețelele sociale sunt pline de videoclipuri scurte în care rudele își iau rămas-bun de la copiii, soții și părinții lor decedați, care sunt readuși la viață pentru aproximativ 60 de secunde – clipind din ochi, mișcând buzele, cuprinzându-se într-o îmbrățișare care nu a avut loc niciodată.
Deși răspândită în toată lumea, în Rusia această practică are o semnificație mai sumbră, deoarece serviciul este deosebit de popular în rândul soțiilor și mamelor militarilor uciși în timpul invaziei rusești în Ucraina.
Cost per clip: 30 de dolari pentru generare video pe bază de fotografii, plus încă 30 de dolari dacă există o înregistrare audio cu decedatul astfel încât acesta să și vorbească. (washingtonpost.com)
SCURTE
Pățești. Deloitte va returna guvernului australian o parte din suma de 440.000 de dolari, plata pentru realizarea unui raport livrat de această companie de consultanță. Raportul, plin de erori, a fost realizat în parte cu ajutorul AI, care, ca de obicei, când n-a știut ce să răspundă, a inventat și a halucinat. Cine nu verifică datele oferite de AI are toate șansele să își dea cu firma în cap.
_____________________
Top. Cititorii Condé Nast Traveler au stabilit care sunt cele mai bune companii aeriene din lume:
… și cele mai bune aeroporturi:
___________________________
Top. Cele mai eficiente hashtaguri pentru TikTok.
______________________
Culinar. Editorii Restograf au muncit din greu și au publicat o enciclopedie a noutăților din meniurile de toamnă de la restaurantele bucureștene.
___________________
Pont. Restaurantul Suento de pe strada Toamnei 101 mi-a dat ieri o idee bună. Dacă lucrezi câteva ore remote, parcă prinzi putere dacă guști în timpul acesta ceva bun și nu doar tragi de o cafea.
________________________
AI. Competiții sportive oameni versus animale. Clip generat cu Sora 2 (text to video), descărcat de pe X.
_______________
Digital. Trafic transformat în muzică:
Cristiano Ronaldo, primul fotbalist miliardar
Averea netă a lui Cristiano Ronaldo a urcat la 1,4 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index, iar el a devenit astfel primul fotbalist miliardar.
În iunie a semnat o nouă prelungire a contractului cu echipa saudită Al-Nassr, în valoare de 400 de milioane de dolari, după unele surse.
În cei peste douăzeci de ani petrecuți la unele dintre cele mai mari cluburi din Europa, printre care Real Madrid, Manchester United și Juventus, jucătorul portughez în vârstă de 40 de ani nu s-a sfiit să profite de faima sa prin contracte generoase de promovare cu Armani și Nike.
Următoarea secțiune este rezervată abonaților premium.
Din sumar:
Cel mai rapid avocat din lume a învățat pe de rost sute de mii de cazuri juridice și acum procesează 10.000 de dosare pe săptămână. E unul virtual, evident.
O scurtă rememorare a crizelor economice generate de entuziasmul investitorilor pentru noi tehnologii spectaculoase, cu trimitere la realitatea de azi.