Muntele Taranaki din Noua Zeelandă. Fotografie de Lukas Trixl, clasată pe locul întâi la categoria Peisaje a concursului 35 Photography Awards 2024.
Camera: Canon EOS R5.
Interesant. Instagram a trecut pe locul doi în topul cantitativ al căutărilor
Multă vreme, Google a ocupat primele două poziții în topul industriei căutărilor, cu motorul de search arhicunoscut și cu Youtube.
Date mai proaspete arată că Youtube a fost înlocuit în această ierarhie de Instagram (Meta).
Mai la coada clasamentului după numărul de căutări înregistrate zilnic, între TikTok și Reddit, dăm peste ChatGPT, care ar înregistra un miliard de căutări pe zi.
Cifrele au fost prezentate la Web Summit Vancouver 2025, eveniment numit de către The Guardian „Glastonbury for geeks”. (sursa)
30 matematicieni celebri s-au întrecut cu un chatbot. Care a devenit cam impertinent în dialogul cu ei
Treizeci dintre cei mai renumiți matematicieni din lume s-au deplasat recent la Berkeley, în California, pentru a pune un chatbot la încercare. Întrebarea nerostită era va putea AI să ne fure meseria?
Chatbotul folosit la teste este alimentat de modelul lingvistic o4-mini, antrenat de OpenAI pentru a face deducții complexe. Echivalentul Google, Gemini 2.5 Flash, are abilități similare.
Invitații au creat un set de întrebări care ar fi dificile chiar și pentru un matematician de nivel academic. Doar un grup restrâns de oameni din lume ar fi capabil să elaboreze astfel de probleme. Rezolvările s-ar dovedi și mai dificile.
Fiecare problemă pe care chatbotul o4-mini nu o putea rezolva îi aducea matematicianului care o crease o recompensă de 7.500 de dolari.
Ca organizare, cei 30 de participanți au fost împărțiți în grupuri de câte șase. Timp de două zile, academicienii au concurat între ei pentru a concepe probleme complexe, pe care ei le puteau rezolva, dar care urmau să pună în dificultate botul de raționament AI.
„Am ales o problemă de teoria numerelor, potrivită la nivel de doctorat” - povestește un matematician de la Universitatea din Virginia. El i-a cerut chatbotului OpenAI o4-mini să o rezolve.
În următoarele zece minute, matematicianul a privit uimit cum botul venea cu soluția în timp real, explicând și cum raționează.
Botul a petrecut primele două minute căutând și studiind literatura de specialitate din domeniu. Apoi a scris pe ecran că vrea să încerce mai întâi să rezolve o versiune mai simplă a problemei, pentru a învăța. Câteva minute mai târziu, a scris că era în sfârșit pregătit să rezolve problema mai dificilă și a prezentat o soluție corectă, dar pe un ton impertinent. „Începea să devină foarte obraznic”, rememorează matematicianul uman.
Și la final, botul a scris: «Nu este necesară nicio citare a vreunui autor, deoarece rezolvarea a fost calculată de mine!»”
„Rezolvarea unor astfel de probleme o face un om de știință. Este înfricoșător” - a conchis matematicianul de la Universitatea Virginia.
Deși grupul a reușit în cele din urmă să formuleze zece probleme matematice care au blocat botul, cercetătorii au fost uimiți de cât de mult a progresat AI în decursul unui an.
La rândul său, Yang Hui He, matematician la Institutul de Științe Matematice din Londra și unul dintre pionierii utilizării inteligenței artificiale în matematică, compară chatbotul testat cu „un student foarte, foarte bun și chiar mai mult decât atât”.
Articolul care relatează experimentul este scris cu toate artificiile jurnalistice pentru a crea emoție. Unul dintre participanți temperează însă lucrurile: „Modelele lingvistice actuale se bazează încă în mare măsură pe potrivirea tiparelor, cu o capacitate limitată de raționament profund. Supravegherea umană rămâne esențială, în special pentru verificare și sinteză.” Și tot de la el vine această predicție:
Se produce o antropomorfizare: inconștient, mintea atribuie trăsături omenești entității AI cu care dialoghează
An greu pentru giganții din advertising. Cauza principală o știm
Există mii de agenții de publicitate, multe dintre ele fiind deținute de unul dintre cei șase mari jucători care domină peisajul internațional și a căror evoluție la bursă o vedem în infograficul de sus.
Cea mai afectată este cea mai mare dintre agenții, WPP, cu sediul în Marea Britanie, al cărei CEO, Mark Read, și-a anunțat plecarea, în contextul în care acțiunile companiei au scăzut cu mai mult de o treime în 2025.
Provocarea actuală cea mai importantă pentru industrie știm care e: AI. Un exemplu recent de evoluție (involuție?): Meta intenționează să lanseze instrumente care vor automatiza complet crearea și direcționarea reclamelor - amintește sharewood.news. Acest lucru ar putea însemna că același produs ar putea fi afișat automat în contexte complet diferite pentru utilizatori diferiți, automar targetați. De exemplu, un smartwatch purtat de un alpinist ar putea fi afișat pasionaților de ascensiuni, în timp ce alt grup ar vedea același model purtat de cineva care coboară dintr-o mașină elegantă, la un concert.
Cum multe alte aspecte ale relației dintre agenții și branduri, precum gestionarea proiectelor și planificarea media, sunt deja susceptibile de a fi automatizate cu ajutorul instrumentelor de inteligență artificială, partea creativă a meseriei era probabil considerată unul dintre activitățile mai greu de înlocuit. Sau dacă ar fi înlocuită, reclamele online ar fi și mai proaste - comentează publicația citată.
Nu știi cu cine vorbești
Departamentele de poliție americane din apropierea frontierei cu Mexicul plătesc sute de mii de dolari pentru o tehnologie secretă, care utilizează personaje online generate de inteligența artificială, așadar care nu există în realitate, concepute pentru a interacționa cu protestatari din universități, activiști politici radicali și persoane suspectate de trafic de droguri și de persoane.
Massive Blue, compania cu sediul în New York care vinde această tehnologie, își numește produsul Overwatch și îl promovează ca un „multiplicator de forță AI pentru siguranța publică”, bazat pe „agenți virtuali realiști, care se infiltrează și interacționează cu rețelele criminale prin diverse canale”.
Exemplu de agent virtual, profil creat AI, cu misiunea de a-i trage de limbă pe urmăriți:
Scuze că te-am dat afară. Vino înapoi, avem treabă
Dincolo de știrea spectaculoasă cum că un tânăr antreprenor de 32 de ani, Palmer Luckey, a creat o companie, Anduril Industries, evaluată acum la 30 de miliarde de dolari, mi se pare interesantă împletirea de colaborări și interese între giganții tech din SUA în domeniul militar.
Ce știm despre Anduril Industries
Anduril Industries, companie de tehnologie din domeniul apărării cofondată în 2017 de Palmer Luckey, a obținut recent o nouă investiție de 2,5 miliarde de dolari, ceea ce îi dublează valoarea de piață, la 30,5 miliarde de dolari. Printre investitori se numără Founders Fund, o firmă de capital de risc asociată cu Peter Thiel, care a venit cu un miliard de dolari.
Peter Thiel este cofondatorul și președintele Palantir, compania AI esențială în ecosistemul militar american și care ar crea acum o bază de date cu informații despre fiecare american pusă la dispoziția administrației Trump.
Anduril este specializată în crearea de sisteme autonome și software pentru aplicații de apărare. Gama sa de produse include drone autonome capabile să transporte arme, o platformă software pentru comandă pe terenurile de luptă și căști hi-tech concepute pentru uz militar. Obiectivul declarat al companiei este de a actualiza capacitățile de apărare națională prin integrarea tehnologiilor precum AI și sisteme autonome.
Cu cine colaborează Anduril
În februarie, compania a preluat programul Microsoft de creare a unei căști de realitate augmentată pentru soldați, în valoare de mai multe miliarde de dolari.
Recent, a semnat și un acord cu Meta Platforms Inc. pentru dezvoltarea de dispozitive de realitate virtuală și augmentată (XR) - căști, ochelari și alte dispozitive portabile rezistente - pentru armata SUA.
Sistemul care va fi creat de cele două companii, numit EagleEye, va fi echipat cu senzori care vor îmbunătăți auzul și vederea soldaților, aceștia detectând drone care zboară la kilometri distanță sau ținte ascunse, de exemplu.
Mai mult, compania a încheiat recent un parteneriat cu Palantir Technologies pentru a forma un consorțiu care va participa la licitații pentru contracte guvernamentale, în contextul în care Pentagonul dorește să reducă costurile.

Cine este Palmer Luckey
La vârsta de 15 ani, Luckey a fondat una dintre primele companii de căști VR din Silicon Valley, numită Oculus VR.
În 2014, Meta – care se numea Facebook la acea vreme - a cumpărat startup-ul Oculus, iar Palmer Luckey a devenit miliardar. Însă Zuckerberg l-a concediat în 2017, în urma unor neînțelegeri.
Acum, creatorul Oculus a obținut o victorie personală prin colaborarea cu Meta, care îl alungase.
Ar mai fi de spus că Luckey - susținător al președintelui Trump - instalează și 300 de turnuri hi-tech de supraveghere a frontierei cu Mexicul, menite să detecteze grupurile de imigranți ilegal, turnuri mai eficiente decât un zid fizic.
Ne pregătim pentru BRAND MINDS 2025
Mai puteți cumpăra bilete early bird doar o săptămână.
SCURTE
Eveniment. Taxiuri fără șofer Waymo, aparținând Alphabet/Google, au fost vandalizate de protestatari la Los Angeles. Furia mulțimii a fost amplificată de zvonuri cum că aparatura care asigură autonomia acestor mașini este folosită și pentru supravegherea populației.
__________________
AI. OpenAI a actualizat funcția Advanced Voice din ChatGPT cu îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește intonația și naturalețea vocilor sintetice, „pentru ca interacțiunile să fie mai fluide și mai umane”. Sună foarte bine:
_________________
Video. A fost lansată varianta Veo 3 Fast, capabilă să genereze clipuri de două ori mai rapid la rezoluția de 720.
_____________
Zoo. Cum vine pe lume un pui de delfin.
Următoarea secțiune este rezervată abonaților premium.
Printre alte subiecte, azi vorbim de inteligența artificială abordată corect în organizație - ca un multiplicator al ingeniozității umane.