Meniul restaurantului MiMi Mei Fair din Londra, considerat printre cele mai bune la categoria chinezești.
Reality show la Airbnb. Victime: unii clienți
Poveștile următoare se petrec în Statele Unite, însă e posibil ca și în alte zone ale lumii, inclusiv în România, situația să fie, punctual, asemănătoare.
O gazdă care închiria camere în sistemul de cazare online Airbnb este acuzată că și-a spionat chiriașii ani întregi prin camere video minuscule disimulate. Imaginile au fost descoperite stocate pe un computer. De exemplu, o femeie a fost înregistrată în secret în timp ce se dezbrăca.
Mii de imagini au fost recuperate de poliție de la gazde Airbnb. Camerele ascunse amplasate în dormitoare și băi îi arată pe oaspeți în momentele lor cele mai intime - schimbându-și hainele sau făcând sex - indică o anchetă CNN.
Victimele înregistrărilor ilegale trăiesc cu teama că imaginile ar putea ajunge online, pe site-uri cu plată pentru adulți.
Airbnb a stabilit relativ recent reguli clare privind supravegherea video, dar nu există nicio garanție că absolut toate gazdele le respectă (un argument invocat fiind că unii oaspeți vandalizează camerele dacă nu sunt monitorizați):
E obligatorie evident mențiunea că majoritatea gazdelor Airbnb sunt oneste, iar numărul celor care practică astfel de supravegheri perverse este mic totuși.
Cum a apărut Airbnb
Co-fondatorul și actualul CEO al Airbnb, Brian Chesky, era șomer când el și colegul său de cameră au venit cu ideea Airbnb în 2007, în timp ce se chinuiau să plătească chiria în San Francisco. Pentru 80 de dolari pe noapte, și-au deschis casa pentru trei călători, oferindu-le saltele pneumatice, mic dejun și Wi-Fi. Ei și-au numit startup-ul Air Bed and Breakfast. Treisprezece ani mai târziu, compania a devenit publică în cea mai mare listare pe bursă din 2020, ajungând la o evaluare de 47 de miliarde de dolari.
Airbnb are beneficiile unui lanț hotelier internațional, fără a suporta costurile sau responsabilitățile aferente.
Listenly, o imensă bibliotecă universală text și audio
Avem la dispoziție o imensă colecție de peste 70 000 de cărți din domeniul public, în engleză, care acum pot fi nu numai citite online, ci și ascultate, gratuit, mulțumită celui mai recent model text-to-speech de la OpenAI.
Promovare. Drona noastră zboară deasupra Everestului
Producătorul chinez DJI Global a distribuit pe Weibo (retea socială cu o jumătate de miliard de utilizatori activi lunar) un videoclip cu drona DJI Mavic 3 Pro zburând deasupra Everest. Drona ar fi urcat 3.500 de metri de la tabăra de bază până la vârful celui mai înalt munte din Europa.
Mulți aplaudă, alții, mai sceptici, se întreabă de ce chinezii n-au ales o ascensiune a dronei undeva prin Himalaya, pentru că era mai aproape de casă. În fine…
Cum să-ți încarci eficient autovehiculele electrice cu soluția e-XPLORE Business de la ENGIE
Vizitatorii ParkLake Shopping Center București își pot lăsa la încărcat mașinile electrice sau hibride cât timp se află la cumpărături sau în food court, mulțumită „ENGIE EV concept charge area”, zonă aflată în parcarea mall-ului.
Acest spațiu dedicat încărcării se află la nivelul -2 și cuprinde trei staţii de încărcare cu o putere de 22 kW AC, două staţii de încărcare cu o putere de 25 kw DC, plus o staţie fast charge cu o putere de 60 kw DC și 22kw AC.
Aplicație mobilă pentru încărcarea autovehiculului electric
Când vrei să îți încarci mașina electrică sau hibridă la ParkLake Shopping Center București, ai la dispoziție aplicația mobilă creată de ENGIE, e-XPLORE EV, în variantele iOS și Android, în română și engleză. Odată ce ai instalat aplicația pe smartphone, poți identifica rapid stațiile disponibile înregistrate în platformă, selectezi tipul de încărcare – AC sau DC și urmărești statusul încărcării de oriunde te-ai afla. De asemenea, la finalul alimentării, plătești rapid și în siguranță prin intermediul aceleiași aplicații.
Mobilitatea electrică și soluția integrată e-XPLORE Business de la ENGIE
Stațiile de încărcare de la ParkLake Shopping Center sunt un exemplu de tehnologie de ultimă generație pe care ENGIE o pune la dispoziția tuturor clienților săi, de la utilizatori finali până la companii, instituții sau administratorii unor locuri publice.
Astfel, clienții ENGIE pot alege dintre următoarele modele de colaborare:
- Stațiile, de la producători consacrați, pot fi achiziționate de client și operate de ENGIE în spațiul clientului;
- Stațiile pot fi deținute și operate de ENGIE în parcarea clientului. Partenerul oferă spațiul, iar ENGIE vine cu investiția și managementul stațiilor.
Serviciile ENGIE acoperă tot procesul de implementare, de la consultanță, planificare și proiectare până la furnizarea stațiilor de încărcare, instalarea lor, precum și întreținerea și gestionarea continuă a infrastructurii.
O soluție integrată de management al flotei electrice
Această colaborare ENGIE - clienți vine și cu avantajul important al unei soluții integrate de management al stațiilor de încărcare electrică, cu trei componente. În afară de aplicația mobilă e-XPLORE EV, soluția de la ENGIE include şi o platformă digitală ce permite managementul flotelor de mașini electrice deținute de companii, pentru controlul costurilor asociate, oferind și o interfață dedicată pentru toate operațiunile necesare, inclusiv monetizarea stațiilor de încărcare.
Cum obții o ofertă și informații suplimentare
Ești interesat de pachetul complet de mobilitate electrică e-XPLORE EV?
Vei primi rapid o ofertă și răspunsuri la întrebări suplimentare dacă completezi formularul „Vreau ofertă” de aici (click).
Ambiția ENGIE, la nivel de grup, este să atingă obiectivul zero emisii de dioxid de carbon până în 2045 prin decarbonarea propriilor activități, prin investiții în energie regenerabilă și prin susținerea clienților în reducerea amprentei de carbon.
Top. Ce aplicații mobile au descărcat pământenii în iunie
Instagram a devansat din nou TikTok ca fiind cea mai descărcată aplicație din lume (61 de milioane).
TikTok a fost a doua cea mai descărcată aplicație pe plan mondial, cu 52 de milioane de downloads estimate în iunie.
Temu și-a păstrat locul 6 general, ajungând pe locul 2 în App Store și pe locul 7 în Google Play, în urma unor campanii publicitare costisitoare.
Threads a urcat pe locul 8, cu 23 de milioane de descărcări. X a înregistrat doar 12 milioane de descărcări estimate în App Store și Google Play. (app-intelligence)
Optimism la o datorie de 2 miliarde de dolari și în ipoteza prăbușirii dolarului
În ianuarie, a apărut știrea că Robert Kiyosaki (foto stânga), co-autorul celebrei cărți de educație financiară Rich Dad, Poor Dad, publicată în 1997 alături de Ken McElroy, are datorii de 1,2 miliarde de dolari.
Spunea atunci că respectiva sumă înseamnă împrumuturi de la bănci pentru investiții care vor rodi la momentul oportun.
Averea totală al lui Kiyosaki ar fi de „doar” 100 de milioane de dolari.
În iunie, cei doi autori de bestseller au urcat un clip pe YouTube, înregistrat în avionul privat al lui McElroy, explicând că împreună au datorii totale de 2 miliarde de dolari și că sunt destul de relaxați pe tema asta.
McElroy și Kiyosaki nu se tem de datorii, pentru că acestea „îi ajută să se îmbogățească”.
Filosofia lor: „Datoriile bune te îmbogățesc. O datorie proastă te face sărac”.
Atunci când oamenii depun bani, iar băncile plătesc dobândă pentru aceștia, respectivii bani devin o datorie pentru bancă. Singurul mod în care sistemul funcționează este ca băncile să împrumute la rândul lor banii altora, care să îi folosească cu înțelepciune. Exemple:
- Achiziții imobiliare pe bază de împrumut bancar și plata ratelor din chirii, în timp ce proprietatea se apreciază ca valoare
- Deschiderea unei afaceri proprii cu capital împrumutat
- Cumpărarea unui avion privat de 10 milioane de dolari cu un împrumut de 8 milioane de dolari și solicitarea unei scutiri de impozit de 10 milioane de dolari, așa cum a făcut McElroy în temeiul normelor care permit companiilor americane să amortizeze întreaga valoare a activelor eligibile (cum ar fi avioanele) în anul achiziției.
Robert Kiyosaki mai crede că problema datoriilor Statelor Unite va duce în cele din urmă la prăbușirea dolarului, urmată de o cădere generală a piețelor.
Ce va înlocui dolarul ca rezervă de valoare? Kiyosaki prezice că vor fi aurul, argintul și bitcoin; banii vor fugi de dolari și se vor îndrepta către aceste active începând cu sfârșitul anului 2025.
Astfel, Kiyosaki crede că un bitcoin va valora lejer 10 milioane de dolari. (Surse: yahoo.com, aol.com, celebritynet worth.com ș.a.)
Mai ai timp să ajungi
Am fost la o ediție anterioară și spun că Open Air Blues Festival este o experiență deosebită. Artiștii de pe scenă simt comunitatea pasionaților de blues din public și dau tot ce pot ca performanță.
La vreo 18 kilometri de Călimănești, la Brezoi, într-o poiană, pe malul râului Lotru, ai ocazia să asculți muzică de calitate până duminică, 21 iulie, la o nouă ediție Open Air Blues Festival. Lineup-ul este generos și anul acesta.
Festivalul este susținut de UniCredit Bank.
Va ajunge AI să raționeze precum omul? Proiectul Strawberry
Ne-am convins că modelele lingvistice mari (LLM) pot să rezume texte dense și să compună cu talent proză elaborată, mult mai rapid decât orice om. Însă nu sunt capabile să identifice erori logice și, puse în dificultate, „halucinează" adesea livrând informații false și caraghioase.
Ce le lipsește așadar? Raționamentul - capacitatea de a înțelege modul în care funcționează lumea fizică și de a rezolva corect probleme dificile cu mai multe etape.
OpenAI lucrează la un nou model de inteligență artificială numit „Strawberry", cu obiectivul ca instrumentele AI să atingă nivelul de inteligență uman prin raționament avansat.
Strawberry ar urma să scaneze efectiv internetul în mod autonom și să efectueze independent „cercetări aprofundate" pentru a rezolva probleme complexe din lumea reală.
Putem să ne gândim la descoperiri științifice majore sau la crearea de noi aplicații software.
Angajați ai OpenAI ar fi asistat la demonstrații cu Strawberry, care s-a dovedit capabil să răspundă la întrebări dificile din domeniul științei și matematicii, performanțe greu de atins de modelele actuale pe care le folosim.
Nu toată lumea e entuziastă. De pildă, unul dintre pionierii inteligenței artificiale moderne, Yann LeCun, care lucrează la Meta, este sceptic în privința evoluției modelelor AI spre un raționament performant, similar celui uman. (reuters.com)
Topul producătorilor de smartphone: Samsung, Apple, Xiomi
Livrările globale de smartphone-uri au crescut cu 6,5% de la an la an, ajungând la 285,4 milioane de unități în al doilea trimestru al anului 2024 (2Q24). Deși aceasta înseamnă al patrulea trimestru consecutiv de creștere a livrărilor și consolidează impulsul către redresarea așteptată în acest an, cererea nu și-a revenit încă în totalitate și rămâne dificilă pe multe piețe - apreziază IDC.
SCURTE
Harta tentativei de asasinat. Sursa.
Și lista președinților și politicienilor atacați de-a lungul istoriei.
Unii au scos imediat tricouri tematice care se vând ca pâinea caldă:
_____________________
Școală. Un nou pas în dezvoltarea roboților: inginerii de la University of California San Diego antrenează roboții să execute o varietate de mișcări umane expresive, de la de dans la gesturi precum salutul cu mâna și îmbrățișarea, toate acestea menținând în același timp un mers stabil pe diverse terenuri:
________________
Tranzacții. Alphabet (Google) negociază achiziționarea Wiz, un start-up în domeniul securității in cloud, înființat acum patru ani, pentru uimitoarea sumă de 23 de miliarde de dolari. (wsj.com)
__________________________
Analiză. Cum s-au schimbat narativele filmelor SF din 1950 până azi. Infografic.
________________________
Candoare. De pe facebook:
_____________________
Pop art. Artistul danez Thomas Dambo a devenit cunoscut prin statuile gigantice de troli pe care le construiește și instalează de-a lungul Statelor Unite și în alte 20 de țări, cum este aceasta din Detroit Lakes, Minnesota. El folosește deșeuri industriale și resturi de lemn pentru operele sale.
_______________________
Bucătărie. Cum să dezosezi cu talent un pui rotisat:
FILM
În toamnă, la cinema: