Andoni Bastarrika realizează sculpturi în nisip înfățișând într-o manieră realistă diverse animale. Când e cazul, folosește coloranți pentru anumite zone de nisip. Și-a descoperit talentul cu ani în urmă, pe când se juca cu fiicele sale pe plajă.
Avem aici contul de Instagram al artistului, cu menajeria de animale pe care le-a creat.
Cetățenii UE vor fi avertizați când vor fi monitorizați de sisteme biometrice și de recunoaștere a emoțiilor
Proiectul de lege al UE privind utilizarea și funcționarea inteligenței artificiale aduce reglementări importante în acest domeniu. MIT Technology Review notează principalele prevederi.
Legea privind AI va introduce mecanisme de aplicare a legii într-un sector extrem de influent, care în prezent este un vest sălbatic.
Transparență și etică
Companiilor din domeniul tehnologiei le place să vorbească despre cât de angajate sunt în ceea ce privește etica AI. Dar când vine vorba de măsuri concrete, conversația se schimbă. Respectivele companii pot decide oricând să își schimbe politicile de etică în domeniu. (OpenAI, de exemplu, a început ca un laborator „deschis" de cercetare în domeniul inteligenței artificiale, dar apoi a închis accesul public la cercetările sale pentru a-și proteja avantajul competitiv, la fel ca orice alt start-up.)
Legea europeană privind AI va schimba această situație. Regulamentul impune reguli obligatorii din punct de vedere juridic care obligă companiile de tehnologie să notifice utilizatorii atunci când interacționează cu un chatbot, cu sisteme biometrice sau de recunoaștere a emoțiilor. De asemenea, le va cere să eticheteze deepfakes și conținutul generat de AI.
Proiectul de lege va impune, de asemenea, tuturor organizațiilor care oferă servicii esențiale, cum ar fi asigurările și serviciile bancare, să efectueze o evaluare a impactului asupra modului în care utilizarea sistemelor AI va afecta drepturile fundamentale ale oamenilor.
UE va deveni prima poliție mondială în materie de inteligență artificială
Prin viitoarea lege, va fi înființat un Birou european pentru AI care va coordona conformitatea, implementarea și aplicarea legii. Acesta va fi primul organism la nivel mondial care va aplica norme obligatorii în domeniu, iar UE speră că acest lucru o va ajuta să devină principalul organism de reglementare în domeniul tehnologiei la nivel mondial. Va exista și un grup științific de experți independenți care să ofere îndrumări cu privire la riscurile sistemice pe care le prezintă inteligența artificială și la modul de clasificare și de testare a modelelor.
Amenzile pentru neconformitate sunt semnificative: de la 1,5% la 7% din cifra de afaceri globală a unei firme, în funcție de gravitatea infracțiunii și de mărimea companiei.
Europa ar putea deveni astfel unul dintre primele locuri din lume în care cetățenii vor putea lansa plângeri împotriva sistemelor de inteligență artificială.
La fel ca GDPR, legea privind AI ar putea deveni un standard global. Companiile din alte zone care vor dori să facă afaceri în a doua cea mai mare economie a lumii vor trebui să se conformeze legii. De asemenea, normele UE merg cu un pas mai departe decât cele introduse de SUA, cum ar fi ordinul executiv al Casei Albe, deoarece sunt obligatorii.
Pe larg, aici.
Apropo de inteligența artificială emoțională. Dintre aceste două reclame Super Bowl 2018, care credeți că a avut cel mai mare impact?
Răspunsul, la finalul newsletterului.*
Tendințe esențiale în 2024. Introducerea realității augmentate (AR) și a realității virtuale (VR) în numeroase domenii
Definită elementar, realitatea augmentată înseamnă suprapunerea informațiilor digitale peste o imagine reală, de pildă afișarea descrierilor componentelor unui circuit electric spre care îndreptăm ecranul telefonului.
Un exemplu sugestiv este aplicația pentru smartphone IKEA prin care putem plasa virtual o piesă de mobilier în locuința noastră pentru a vedea cum se potrivește.
Spre deosebire de AR, realitatea virtuală afișează pe ecranul unui dispozitiv un peisaj creat în totalitate digital. Vizitarea pe ecranul laptopului a Marelui Zid Chinezesc, o plimbare pe acoperișul Ateneului din București sau vizionarea replicii 3D a unui apartament scos la vânzare sunt exemple populare de VR.
Deloitte a publicat recent un raport despre tendințele în tehnologia revoluționară aplicată în diverse domenii de activitate. Raportul plasează AR și VR ca trenduri importante în dezvoltarea societății și economiei în anul viitor.
Am adaptat câteva pasaje din acest raport.
Pe măsură ce în mediile industriale vor fi introduse instrumente AR/ VR, companiile vor profita de avantajele acestora în câteva domenii cheie.
Monitorizare mai precisă. Dispozitivele AR le permit angajaților să se afle, virtual, în mai multe locuri în același timp. Astfel, mai puțini specialiști vor putea monitoriza un număr mai mare de instalații. De exemplu, Nokia eXtended Reality Multimedia oferă vizualizări în timp real la 360 de grade, sunet 3D și streaming în direct pentru a permite operatorilor umani să se acționeze remote în spații fizice aflate la mulți kilometri distanță. Avantaje: vor fi îmbunătățite întreținerea preventivă, securitatea și controlul calității.
Reducerea timpului de deprindere a procedurilor. Noii angajați pot învăța operațiunile de producție în timp ce se află în fluxul de lucru, în loc de actualul model care presupune separarea trainingului (de obicei de durată și desfășurat într-o sală de clasă) de practică. De exemplu, noii angajați ai unui producător global de automobile intrați pe linia de producție utilizează dispozitive AR (cu sunet și imagine) pentru a colabora în timp real cu experți aflați la distanță, la centrul de proiectare. Un inginer poate vedea, de oriunde s-ar afla, în timp real, ce face un muncitor nou angajat începător pe linia de montaj și să-l ghideze eficient până deprinde procedurile.
Reducerea riscurilor. Spitalele universitare de top din rețeaua Stanford Medicine utilizează experimental un sistem VR care combină imaginile RMN și CT, printre altele, pentru a crea un „manechin” 3D al corpului unui pacient înainte de o intervenție chirurgicală.
Medicii pot vedea și manipula acest geamăn digital anatomic, nu doar în cadrul unor stadii de pregătire a intervențiilor, ci și în sala de operație, având un ghid mult mai detaliat al corpului decât imaginile 2D clasice.
Servicii suplimentare în retail pentru creșterea vânzărilor. Cu ajutorul inteligenței artificiale generative, retailerii pot utiliza tehnologia AR pentru a crea modele 3D din imagini 2D în sprijinul clienților.
O astfel de tehnologie AR duce experiența de cumpărare la un alt nivel față de actuala suprapunere digitală a imaginii unui produs peste cea a cumpărătorului, ca în Photoshop. De exemplu, poate simula modul în care țesătura va „cădea” pe corpul unui client sau cum diferite linii din cusături creează umbre. Eficiența unor astfel de simulări elaborate este dovedită: unii comercianți au înregistrat o creștere de peste 50% a veniturilor pe vizitator după ce au încorporat tehnologia de realitate augumentată.
Astfel de aplicații „spațiale” vor revoluționa și domenii precum proiectarea și testarea produselor în condiții simulate. De exemplu, în loc ca producătorii de automobile să își supună vehiculele la sute de teste de impact, aceștia ar putea utiliza un set inițial de date pentru a simula mii de astfel de teste și chiar să ia în considerare evenimente precum dezastrele naturale care nu pot fi reproduse cu ușurință în lumea reală.
La rândul lor, arhitecții pot proiecta o replică exactă a unei fabrici sau a unui spital, simulând previziuni cu privire la numărul de oameni și mașini care vor fi prezenți și la modul în care vor interacționa și se vor mișca. De exemplu, un hol aglomerat pentru triajul pacienților de la Urgențe ar putea să fie extins după ce proiectanții simulează numărul de intrări la ore de vârf. Sau un producător auto ar putea dori să prevadă modul în care o fabrică planificată va face față unei creșteri bruște a cererii de vehicule de un anumit tip.
Un exemplu bun de VR aplicată în comunicare este și prezentarea Rafinăriei Rompetrol Petromidia, pe care o poți vizita virtual (click pe săgețile din stânga sus).
Top mondial TikTok
TikTok a publicat lista anuală a conținutului de top - cele mai vizionate clipuri în lume și în Statele Unite:
Around the world:
@seanthesheepman: #FarmTok lives on with Sean the Sheep man and his dogs Kate, Storm, Echo and Monty.
@kirbyquimado: An easy and creative way to make a yummy snack using bread.
@jazephua: Groove to the infectious beat of the Capybara Song!
@unknowndazza: The tale of Frodrick the Frog and his 3D printed house.
@gabryellurlan: Being grateful for the day while listening to birds argui
United States:
@dollievision: A simple and stunning makeup routine.
@justinflom: An Iron Man DIY worthy of its own world premiere.
@through.the.lleaves: The biggest kitten we've ever seen.
@selenagomez: The relatable pre-flight routine we'll all be adopting.
@chrishoffish: When you sound this good, the world (or a parking garage) is your stage.
@thezachchoi: Mesmerizing food ASMR.
@kaaaathhhhy: Tiny pooch, big complaints.
@kristy.sarah: The only onion-cutting hack you'll need.
@tubbynugget: A soothing and sweet reminder that will put a smile on your face.
@bwpottery: It’s even tough for the pros - a months worth of pottery blunders.
Concurs. Dacă ne spui cum îi stă mai bine unei boxe Bang & Olufsen, s-ar putea să o câștigi
Boxele Bang & Olufsen sunt nu numai capodopere ale sunetului ci și de design, datorită formelor rafinate și a materialelor de cea mai bună calitate.
O astfel de boxă, odată amplasată, schimbă semnificativ interiorul locuinței, ducându-l în zona premium.ASBIS, distribuitor Bang & Olufsen în România, îi invită de designerii autohtoni la un concurs de creație, cu un premiu de zile mari: boxă Bang & Olufsen model Beosound Edge, în valoare de 13.999 lei.
Prin concursul „DARE TO DESIGN!”, by Oh, DA!, designerii sunt invitați să creeze o randare 3D / imagine fotorealistă a unei amenajări în care să integreze într-un living cel puțin unul dintre următoarele produsele Bang & Olufsen:
Beosound EDGE
Beosound STAGE
Beosound 2Termenul limită de expediere a lucrărilor este 25.01.2024. Regulamentul complet al concursului, aici.
Succes!Dacă este adevărat ce spune Alberto Grandi (și de ce n-ar fi), atunci italienii sunt cei mai tari în marketing
Alberto Grandi, profesor la Universitatea din Parma și podcaster, cercetează de ani buni originile unor creații culinare emblematice pentru Italia și vine cu concluzii surprinzătoare. Câteva dintre legendele demontate de Grandi:
Înainte de secolul al XX-lea, panettone era o pâine plată, subțire și tare, umplută cu o mână de stafide. Era mâncat doar de cei săraci și nu avea nicio legătură cu Crăciunul. Panettone, așa cum îl cunoaștem astăzi, este o invenție industrială. În anii 1920, Angelo Motta a creat o nouă rețetă de aluat și a început „tradiția" unui panettone rotund. Apoi, în anii 1970, confruntate cu concurența tot mai mare din partea supermarketurilor, brutăriile independente au început să facă ele însele panettone în formă de cupolă.
Tiramisu. Rețeta acestui desert a apărut pentru prima dată în cărțile de bucate în anii 1980. Ingredientul său vedetă, mascarpone, era rar întâlnit în afara zonei Milano înainte de anii 1960, iar biscuiții cu infuzie de cafea care formează baza sunt Pavesini, un produs de supermarket lansat în 1948.
Pizza. În povestea preparatelor italiene celebre, multe drumuri duc spre America. Migrația în masă din Italia în SUA a produs culturi gastronomice profund întrepătrunse.
Discurile de aluat acoperite cu ingrediente (pizza) au fost omniprezente în toată zona mediteraneană timp de secole, sub diferite denumiri - piada, pida, pita, pitta, pizza.
Dar în 1943, când soldații italo-americani au fost trimiși în Sicilia și au călătorit de-a lungul peninsulei italiene, au scris acasă uimiți că „în Italia nu există pizzerii”.
Înainte de război, pizza se găsea doar în câteva orașe din sudul Italiei, unde era mâncată pe stradă de clasele de jos.
Primul restaurant care servea exclusiv pizza nu s-a deschis în Italia, ci în New York, în 1911. Cartea, aici.(Retrospectiva 2023. Din Civilization #235)
Femme dans un fauteuil - Femeie în fotoliu, acest obiect-fetiș din opera lui Picasso
„Françoise sau femeia-floare, reprezentată într-o lucrare din 1946, semnată de Pablo Picasso.
Este prima lucrare pe care am despachetat-o și am așezat-o pe pereții expoziției eveniment” - citim într-o postare pe pagina de Facebook a Muzeului de Artă Recentă - MARe.
„Prima din cele 46, toate din colecția Pablo Picasso, venite de la muzeul din Marais care îi poartă numele.
O vreme, după ce au sosit lucrările, ne-a fost greu să le lăsăm să înnopteze singure, în cutii, în muzeu.
Acum, ca tot omul care se obișnuiește repede cu binele, ne-am obișnuit și noi să ne petrecem aproape fiecare zi plimbîndu-ne printre tablouri de Picasso. Muzica acestei expoziții sună cumva.
Vă așteptăm la Efectul Picasso, la MARe/Muzeul de Artă Recentă.
Încă o lună și-un pic de grație până când Picasso se întoarce la el acasă.”
Expoziția Efectul Picasso este prezentată de MARe & UniCredit Bank.
Bilete, aici.
SCURTE
Natura. Țestosul Jonathan a împlinit 191 de ani. Este cea mai în vârstă ființă de pe planetă. A ieșit din ou pe la 1832, înainte de inventarea telefonului, a becului sau a timbrului poștal. Jonathan este gravat pe o serie de monede de 5 pence.
________________________
Lectură. Cele mai bune zece cărți apărute în 2023, conform BookTok - importanta și influenta comunitate a cititorilor de pe TikTok. În concordanță cu vârsta, comunitatea preferă cărțile din categoria young adult fiction, fantasy și romance.
___________________
Natura. O colecție de fotografii Reuters care surprind dramele generate de schimbările climatice. Și tot de la profesioniștii și curajoșii fotoreporteri Reuters, seria de fotografii cu evenimente din 2023.
____________________
Călătorii. Noi idei de vacanță. De pildă, Hotel Boca de Agua by Frida Escobedo din Mexic.
____________________
Entertainment. Cele mai bune 10 filme din 2023, stabilite de criticii The New York Times. Pe primul loc, Killers of the Flower Moon al lui Scorsese.
Și un top britanic al celor mai bune 50 de filme ale acestui an.
+ top 10 filme horror.
_______________________
Gaming. The complete Grand Tefth Auto soundtrack playlist.
_______________________
Muzică. Seniorii sunt la modă. Peter Gabriel (73 de ani) a scos un nou album după mai bine de două decenii. Albumul a urcat pe prima poziție ca vânzări în Marea Britanie.
_________________
Cocktail. De iarnă. Rețeta Xocolatl.
______________
Gaming. Mic manual destinat părinților pentru jocurile copiilor. Plus 5 reguli:
_____________
ecommerce. Orange livrează comenzile date pe orange.ro și prin cele 5000 de lockere Sameday și Fan Courier.
_______________
Aventuri. Întâmplări reale cu pisici românești. Citiți comentariile.
________________
Retrospectiva 2023. Exploatarea nerușinată a animalelor pentru trafic online și notorietate. (kidding)
______________________
Vintage. Opt ore de muzică de Crăciun pentru magazine.
_______________________
Artiști. Jim Morrison a murit tânăr, la 27 de ani, dar a lăsat în urmă douăzeci de carnete cu gânduri, poezii, proiecte.
FILM
The Boy and the Heron, cea mai recentă creație a maestrului anime japonez Hayao Miyazaki (82 de ani), a devenit primul titlu anime original care a ajuns în fruntea box office-ului nord-american, cu bilete de cinema vândute în ziua lansării în valoare de 12,8 milioane de dolari. (AP)
*Dintre aceste două reclame Super Bowl 2018, care credeți că a avut cel mai mare impact?
Răspuns.
Avem un studiu de caz de manual despre inteligența artificială emoțională aplicată în evaluarea reclamelor.
În 2018, telespectatorii au votat „Alexa își pierde vocea" de la Amazon - în care celebrități încearcă (fără succes) să o înlocuiască pe Alexa - drept cea mai bună reclamă, potrivit USA Today Ad Meter. „Groove", de la Diet Coke, având ca personaj o femeie care dansa ciudat după ce a băut o cutie de Diet Coke Twisted Mango, a fost cotată drept cea mai proastă reclamă.
Pe baza acestui sondaj, s-ar putea conchide că reclama Alexa a avut un impact mai mare. O echipă specializată în neuroștiințe aplicate a evaluat nivelul de implicare emoțională a telespectatorilor prin măsurarea nivelurilor de oxitocină, „reacția neuronală a creierului corespunzătoare rezonanței emoționale". Cercetarea a constatat că „Groove" a avut de fapt un impact mai mare. Concluzia: în cazul reclamelor de la Super Bowl, există o „corelație zero" între ceea ce spun oamenii și ceea ce simt în subconștient.
„Oamenii mint, dar creierul lor nu o face." - este constatarea cercetătorilor.
Tehnologia de inteligență artificială emoțională poate ajuta companiile să capteze reacțiile emoționale în timp real - prin decodarea expresiilor faciale, analizarea modelelor vocale, monitorizarea mișcărilor ochilor și măsurarea nivelurilor de imersiune neurologică. (hbr.org)
Să aveți spor cu pregătirile.