Fotografie de Amish Chhagan, apreciată la Nature TTL Photographer of the Year 2023.
Alte fotografii premiate și remarcate de juriu, aici.
Meta insistă cum că ne trebuie ochelari inteligenți
Prima ediție a ochelarilor inteligenți Ray-Ban Stories creați de Meta nu s-a vândut prea bine.
Însă Meta și Ray-Ban insistă cu o nouă generație care vine cu funcția de streaming video pe Facebook și Instagram.
Au și căști open-ear pentru muzică și preluarea de apeluri.
În partea dreaptă a ramei se află o cameră de 12 megapixeli care face fotografii și înregistrează clipuri video 1080p. Pe celaltă parte este montat un LED care se aprinde pentru a-i alerta pe cei din jur când ochelarii „filmează”.
Ray-Ban Stories vor fi puși în vânzare pe 17 octombrie. Prețul: 300-379 de dolari, în funcție de designul ramei și de lentile. Detalii.
S-ar putea să uiți de agendă. Dar numai dacă ai iPhone
Aplicația Vomo poate fi descărcată doar din App Store, așa că dacă ai smartphone cu Android trebuie să mai aștepți.
Nu mai e nevoie să îți notezi ideile, reminderele etc. I le spui lui Vomo, care le transcrie, le formatează, le pune dată și tag-uri. E un gen de secretară conștiincioasă care îți administrează gândurile.
CIA construiește un chatbot AI destinat spionilor
CIA și celelalte agenții de informații din SUA vor avea în curând un chatbot bazat pe inteligența artificială similar cu ChatGPT. Programul, dezvăluit de Bloomberg ($), se va antrena pe baza datelor disponibile public și va menționa sursele la răspunsuriler sale, astfel încât agenții să le poată verifica validitatea.
Am trecut (în culegerea de informații) de la ziare și radio, la ziare și televiziune, la ziare și televiziune prin cablu, la internet, la big data și evoluția nu se oprește aici, explică Randy Nixon, director al CIA pentru Open Source Enterprise
Odată ce platforma AI va fi funcțională, întreaga comunitate de informații americană, formată din 18 agenții, o va putea folosi. Evident, va fi interzisă publicului.
Lista aceasta de cuvinte magice în copywriting pare cam exaltată, dar cică funcționează:
Un job al câinilor mai puțin cunoscut
Omul are în nas aproximativ 5 milioane de celule receptoare de miros, în timp ce un câine depășește 220 de milioane. Știm de câini polițiști care adulmecă urma infractorilor, de alții care sunt suport pentru nevăzători, îi vedem pe aeroport căutând droguri.
Vorbim mai rar însă de patrupezii al căror serviciu este protecția mediului. Două exemple:
Labradorul Benny a fost părăsit la adăpost pentru că era prea energic și a fost salvat de Lauren Wendt, detectiv la Departamentul de Pescuit și Faună Sălbatică din Washington. De atunci, Benny lucrează în domeniul protecției animalelor aflate în pericol de extincție, fiind talentat în a adulmeca transporturi ale braconierilor precum fildeș de elefant, corn de rinocer, aripioarele de rechin, vezică biliară de urs.
Theo, ciobănesc german (foto), inspectează ambarcațiunile și dă alarma când descoperă scoici invazive prinse de coca vaselor, scoici care pot da peste cap ecosistemul zonei. Nu e deloc pretențios: recompensa pe care o primește după fiecare misiune îndeplinită constă într-o minge, de care este complet obsedat.
Alte povestiri despre căței care apără viața sîlbatică pe planetă, pe acest cont Instagram.
Tehnologia se schimbă, dar natura umană nu
Locuitorii din Almendralejo, un orășel liniștit din sudul Spaniei, sunt în stare de șoc după ce imagini nud ale unor fete din localitate, cu vârste de 11-17 ani, generate AI, au circulat pe rețelele de socializare.
Imaginile false au fost create pe baza unor fotografii banale ale tinerelor luate de pe conturi de socializare.
Poliția a identificat cel puțin 11 băieți ca fiind implicați fie în crearea imaginilor, fie în distribuirea pe WhatsApp și Telegram. (bbc.com)
Proiectul Dopomoha - War TaskForce a câștigat Marele Premiu al Galei Societății Civile 2023
Marele Premiu al Galei Societății Civile 2023 a fost oferit Asociației Code for Romania, pentru proiectul Dopomoha – War TaskForce, proiect de dezvoltare a unei infrastructuri digitale pentru a ajuta refugiații ucraineni să acceseze informațiile și serviciile de care au nevoie.
Proiectul a fost adoptat atât de Guvernul României, cât și de agențiile ONU, ca sistem oficial pentru informații și gestionarea ajutorului în România.
War TaskForce a inclus informații precise și oficiale despre intrarea și șederea în România a refugiaților ucraineni, acces la îngrijirea sănătății pentru persoanele cu boli cronice, gestionarea ajutorului pentru organizațiile neguvernamentale, acces la educație, acces la ajutor psihologic, adăpost, hrană, îmbrăcăminte și transport.
„În dimineața zilei de 24 februarie, un voluntar Code for Romania a scris pe canalul nostru de comunicare internă: Unde ne adunăm? A urmat un efort uriaș din partea unei comunități dedicate ca să putem oferi sprijin la fiecare pas al refugiaților ucraineni făcut spre și în România” – povestește un voluntar Code for Romania.
Dopomoha - War TaskForce a implicat cercetare, prototipare, dezvoltare tehnologică, testare și coordonarea a peste 500 de voluntari. Șapte soluții digitale sunt acum în funcțiune și oferă asistență critică refugiaților, fiind utilizate până acum de peste 1,5 milioane de persoane.
Lista completă a organizațiilor neguvernamentale premiate, aici.
_____________________
Gala Societății Civile este un proiect The Institute. Partener Principal: Rompetrol.
Idei de timp liber: Expoziții ale unor tineri artiști vizuali în spații neconvenționale
Ediția #10 Diploma Show ne invită să descoperim locuri interesante și emblematice din București și să vedem ce lucrări de absolvire a universităților de artă propun reprezentanți ai noii generații de artiști.
Astfel, până pe 15 octombrie, lucrări apreciate de critici la Diploma Show de-a lungul timpului sunt expuse în 10 spații neconvenționale din București.
Diploma Show este un proiect The Institute prezentat de UniCredit Bank.
Sponsorizat
Intel Ethernet 800. Move Faster, Store More cu viteze de până la 100Gbps
Seria Intel Ethernet 800 transferă mai rapid un volum mai mare de date, cu suport pentru viteze de până la 100Gbps, și include tehnologii inovatoare și versatile pentru a optimiza performanța sarcinilor de lucru în organizații precum cele de tipul Cloud Service Providers, Communications Service Providers, Enterprise, HPC sau telecom.
Intel este recunoscut ca lider și inovator în materie de produse Ethernet, cu controllere și adaptoare de la 1 la 100GbE, care oferă capabilități unice pentru a răspunde nevoilor clienților.
Produsele din seria 800 bazate pe Intel Ethernet Controller E810 sunt disponibile în trei SKU-uri de siliciu:
- E810-CAM2 (super SKU) oferă configurații flexibile ale porturilor de la 2x100, 2x50, 4x25/10 și 8x10GbE cu un debit maxim de 100Gbps.
- E810-CAM1 oferă configurații flexibile de porturi de la 1x100, 2x50, 4x25/10GbE cu un debit maxim de 100Gbps.
- Modelul E810-XXVAM2 oferă configurații de porturi de 1x50, 2x25/10GbE cu un debit maxim de 50Gbps.
E810-CAM2/CAM1 sunt singurele controllere Ethernet de pe piață care suportă 4 porturi de 25GbE sau 8 porturi de 10GbE într-un singur controler, economisind astfel energie, benzi PCIe și configurații de drivere.
Intel produce adaptoare PCIe și OCP NIC 3.0 care suportă toate principalele configurații de porturi Ethernet de 10, 25, 50 și 100GbE. Intel are, de asemenea, o puternică relație de colaborare în domeniu cu toți marii producători de echipamente OEM și ODM.
Pe lângă suportul sporit pentru viteze Ethernet și porturile flexibile în configurare, E810 ridică ștacheta cu mai multe funcții avansate unice care îmbunătățesc performanța sarcinii de lucru și eficiența procesării pachetelor de date:
- Tehnologia ADQ (Application Device Queues)
- Enhanced Dynamic Device Personalization (DDP)
Seria 800 permite configurații versatile ale porturilor utilizând portul Ethernet Configuration Tool (EPCT) pe controllerele E810-CAM2/CAM1 și pe adaptoarele de rețea E810-CQDA2/CQDA1 pentru un debit de până la 100Gbps.
Echipați cu EPCT, clienții finali pot configura viteza și numărul de porturi pentru a simplifica implementările și a reduce eforturile de validare.
Intel efectuează teste extinse de conformitate cu standardele Ethernet IEEE, precum și teste de interoperabilitate cu diferite tipuri de medii (module optice, cabluri optice active și cabluri cu atașare directă) și comutatoare.
În domeniul optimizării performanței sarcinilor de lucru remarcăm îmbunătățirea cu peste 50% a predictibilității timpului de răspuns al aplicației, reducerea cu peste 45% a latenței, îmbunătățirea cu peste 30% a vitezei de procesare pentru Redis open source (cu ADQ "pornit" vs. "oprit").
Driverele E810 sunt disponibile pentru toate sistemele de operare pentru servere importante, inclusiv Windows Server, VMware ESX Server, Red Hat Linux și FreeBSD.
Mai multe informații despre inovațiile Intel Internet găsim aici. .
De asemenea, experții ASBIS – distribuitor Intel în România vă stau la dispoziție.
Copiii și adolescenții primesc prea multe notificări și e posibil să aibă cu adevărat nevoie de dezintoxicare digitală
Copilul/adolecentul tipic din SUA cu vârsta cuprinsă între 11 și 17 ani primește în medie cel puțin 237 de notificări pe zi, în principal mesaje de la prieteni sau meme-uri de pe rețelele de socializare.
Cei mai mulți recepționează cea mai mare parte a notificărilor seara, iar 5% dintre acestea apar chiar și după ce copiii se culcă; 49% dintre ei spun că uneori se trezesc noaptea din această cauză.
Cam 58% dintre ei declară că uneori petrec mai puțin timp cu prietenii pentru a putea sta pe telefon, în timp ce 30% își folosesc telefoanele pentru a evita trăirile și sentimentele proprii („to avoid feelings”).
Din același studiu, timpul petrecut pe principalele două rețele sociale în preferințele lor:
Probleme cu automobilele electrice produse în China
Uniunea Europeană susține că China inundă în mod artificial piața cu vehicule electrice ieftine prin intermediul unor subvenții de stat enorme. UE desfășoară o anchetă în acest sens. Ancheta vizează toate companiile care exportă în UE vehicule electrice produse în China, inclusiv BMW, Renault sau superstarul Tesla.
Pentru Tesla, în special, operațiunile sale din China reprezintă o parte crucială a rețelei sale logistice. Uzina Tesla din Shanghai este cea mai mare ca volum de producție, reprezentând jumătate din livrările globale ale companiei în 2022. Aproximativ 47% dintre vehiculele Tesla vândute în Europa în primele șapte luni ale acestui an au provenit din Shanghai.
Dar spre deosebire de unii rivali ai săi din industria EV, Tesla are și o fabrică europeană pentru vehicule electrice, Gigafactory din Berlin, deschisă în martie 2022. Însă aceasta nu lucrează la capacitate maximă din diverse motive, cum este deficitul de personal.
Un lucru e aproape sigur: prețul final al vehiculelor EV nu va rămâne același. (Financial Times, Bloomberg, The Daily Upside)
SCURTE
Gaming. Electronic Arts a lansat EA SPORTS FC Mobile, cu peste 15.000 de jucători din peste 650 de echipe și peste 30 de ligi. Îl descarci de pe App Store si Play Store.
__________
Istorie. Trupă rock acum 59 de ani:
___________________
Biologie. Cât de bine văd animalele - distanța, dimensiunea câmpului vizual, culori, în comparație cu omul. Infografic.
____________________
Manual. Zeci de clipuri despre cum să te înțelegi cu pisica, de la Microsoft.
_____________________
Recomandări. Cinci cărți despre strategii și succes scrise de antreprenori de culoare.
__________________
Design. N-ai început încă pregătirile de Crăciun?
______
Muzică. Ministrul de externe al SUA își construiește brandul personal. Ți-l închipui pe Lavrov cu chitara de gât?
13 dintre cele mai îndepărtate locuri de pe Pământ în care merită să pleci în vacanță
De pildă, în Ittoqqortoormiit, una dintre cele mai izolate așezări din Groenlanda. Câteva luni pe an deplasarea până la localitate este posibilă doar prin aer sau pe mare.
Restul de 12 destinații, aici. (Text de visat cu ochii deschiși.)