O fotografie aparent banală, dar care are o poveste.
Așa arăta o fată de 16 ani, când a venit în Marea Britanie de undeva din Europa Centrală, acum 1400 de ani, pe la 600 d.Cr. A murit din cauze necunoscute și a fost înhumată lângă Cambridge, cu o bijuterie rară, o cruce de aur ornată cu pietre semiprețioase.
Reconstrucția facială a fost realizată de specialiști criminaliști pe baza craniului descoperit acum câțiva ani de arheologi.
În 597 d.Cr., Papa l-a trimis în Anglia pe Sfântul Augustin de Canterbury să-i convertească pe regii și nobilii păgâni anglo-saxoni. Creștinarea populației locale a continuat decenii, iar această fată venită din Est ar putea avea legătură cu acest proces. (Popular Science)
Sonda spațială europeano-japoneză BepiColombo a trecut luni, 19 iunie, pe lângă planeta Mercur.
În imaginile transmise pe Pământ de sondă, de la altitudinea de 4000 de metri, se vede și craterul Eminescu.
Craterul, de 125 km diametru, a primit numele Eminescu în 2008. Este o formațiune interesantă pentru că pare că s-a format mai recent decât restul craterelor de pe Mercur. Lanţuri de cratere mai mici se întâlnesc în jurul acestuia, formate de fragmentele ce s-au desprins din asteroidul care a produs craterul și de materia expulzată la impact.
În centrul craterului se observă un lanț muntos circular.
Alte nume de români trecute în cosmos, în acest documentar al Observatorului astronomic din București.
Asculți RadioGPT. La microfon, roboata AI Ashley
Așa cum au apărut blogurile ca ciupercile după ploaie începând cu 2006, tot așa ar putea să se răspândească posturile de radio locale administrate de roboții în anii următori.
Mergem la postul de radio Live 95.5 din Portland, Oregon.
Vocea vedetei postului Ashley Elzinga a fost clonată, a primit numele de AI Ashley și va citi știri în fiecare zi între orele 10.00 și 15.00 - știri adaptate local și generate tot de inteligența artificială.
Live 95.5 va folosi platforma de producție conținut audio RadioGPT. Poți asculta aici o mostră de cum sună o emisiune radio făcută de roboți AI.
(Ashley cea reală își păstrează postul, relaxați-vă. Cel puțin așa i s-a promis.)
Căștile sunt mai convingătoare
Îți asculți podcastul preferat și la momentul publicitar este promovată o carte.
Când ai fi cel mai dispus(ă) să o cumperi?
a) când asculți reclama pe speaker-ul telefonului/laptopului în timp ce pregătești cina?
b) în timp ce asculți podcastul și, implicit reclama, în căști, când te afli pe drum?Oamenii de știință de la Universitatea din California au constatat că diferența este mult mai mare decât credem.
Oamenii se simt mai aproape, fizic și social, de vorbitori atunci când îi ascultă la căști și nu la boxe, devin mai empatici față de aceștia și mai convinși de mesajele lor.
Utilizarea căștilor creează senzația că vocea provine din propriul cap. Acest lucru ne face să simțim că persoana pe care o ascultăm este fizic mai aproape de noi, ceea ce generează sentimente de apropiere emoțională și socială.
Jack Ma ar fi bine
Multă lume se întreabă unde se află fondatorul Alibaba (134 miliarde$ venituri în 2022), Jack Ma, după ce imperiul său a fost ținta unei intense acțiuni de reglementare din partea guvernului chinez.
„Jack este în viață. Este bine, este fericit. Este creativ. Gândește. Predă la o universitate din Tokyo. Petrece mai mult timp în China", a declarat actualul președinte Alibaba Group, Michael Evans.
Evans a mai spus că Ma este în continuare cel mai mare acționar al Alibaba și că acest lucru arată angajamentul miliardarului față de companie.
În noiembrie 2020, Ant Group, filiala de tehnologie financiară a Alibaba, fondată tot de Ma, a fost forțată de autoritățile de reglementare să își anuleze oferta publică inițială, care ar fi fost cea mai mare din lume.
Ma a dispărut din vizorul public timp de câteva luni, ceea ce a stârnit speculații. (CNBC)
Zilele acestea, Alibaba îl înlocuiește pe Daniel Zhang din funcția de președinte și CEO, gigantul tehnologic chinez trecând prin cea mai mare reorganizare din istoria sa. Joseph Tsai, vicepreședinte executiv și co-fondator al Alibaba, îi va succeda lui Zhang în funcția de președinte.
12 argumente pentru a-l primi pe aspiratorul robot AENO în casa ta
AENO este un brand tânăr, dar ambițios, astfel că lansează produse cu un raport performanță/preț excelent.
De pildă, aspiratorul robot AENO vine cu o sumedenie de calități utile:
1. Are o super putere, de 4000 Pa. Poate curăța inclusiv covoare cu fire înalte și adună eficient orice resturi de pe podea. Folosește modul Turbo pentru zonele foarte murdare.
2. Volumul sacului de praf permite până la 40 de misiuni de făcut curat, ceea ce înseamnă că aproape două luni scapi de grija înlocuirii.
3. Curăță lună cam 300 de metri pătrați cu o singură încărcare.
4. Îi poți face program automat de curățenie (de pildă, când nu sunteți acasă) prin aplicația mobilă, aplicație care funcționează oriunde ai semnal la telefon.
5. Tot prin aplicația mobilă stabilești, dacă e cazul, zona pe care o vrei curățată sau pui bariere virtuale dincolo de care aspiratorul robot nu trebuie să treacă.
6. Dacă îți place ideea, aspiratorul acesta răspunde și la comenzi vocale prin Google Assistant, Siri, Alexa.
7. E maestru în adunarea părului de animale.
8. Aspiratorul curăță toate tipurile de suprafețe: covoare, parchet, parchet laminat, gresie.
9. Aspiră și șterge podeaua într-o singură trecere, pentru că are rezervor dublu pentru apă și praf.
10. Vine cu nivel dublu de filtrare a aerului: pre-filtru și filtru HEPA 12.
11. Trece peste obstacole de doi centimetri. Pragurile, cablurile, covoarele mițoase nu vor fi o piedică.
12. E deștept, are 20 de senzori și LiDAR.
Îl poți comanda la prietenii de la eMAG.
Produsele brandului AENO sunt distribuite în România de ASBIS.
Cum să nu te transformi într-un schelet la birou. Sfaturi pentru a evita epuizarea
„Managementul timpului
Câteva sfaturi utile pentru a te asigura că timpul tău la birou este cât mai productiv și mai puțin stresant.
Planifică-ți ziua de lucru. Înainte de a pleca acasă în fiecare seară, îți poți face o listă cu sarcinile pe care trebuie să le îndeplinești în ziua următoare. Astfel, vei fi pregătit(ă) și nu va trebui să pierzi timp pentru a-ți aduce aminte obligațiile presante.
Prioritizează-ți sarcinile. Odată ce ai lista de sarcini, este important să le priorizezi în funcție de importanța lor. Astfel, vei putea începe cu cele mai importante și vei avea mai multă liniște în timpul zilei.
Folosește-ți timpul la birou în mod eficient. În timpul zilei, gândește-te dacă timpul pe care îl petreci cu anumite activități este productiv sau nu. Nu pierde timpul pe rețelele de socializare sau cu alte activități care nu-ți aduc beneficii pentru munca ta.
Deleagă sarcini atunci când este nevoie.
Ergonomia
În munca de birou, ergonomia este importantă pentru a evita durerile de spate sau alte probleme de sănătate care pot apărea din cauza posturii incorecte sau a mobilierului inadecvat. Iată câteva sfaturi utile pentru a te asigura că ai un mediu de lucru ergonomic.
Pentru a reduce oboseala oculară și gâtul încordat, folosește următoarele tehnici:
Asigură-te că ecranul monitorului este la nivelul ochilor.
Folosește un scaun ajustabil, astfel încât să îi poți regla înălțimea.
Picioarele trebuie să fie așezate pe podea sau pe un suport pentru a evita oboseala și durerile la nivelul gambelor.
Poziția mâinilor trebuie să fie confortabilă și naturală astfel încât să nu provoace tensiune inutilă la nivelul încheieturilor.
Asigură-te că lumina ambientală este suficientă și folosește o lampă pe birou.
Sper că aceste sfaturi te vor ajuta să fii mai sănătos/sănătoasă și mai productiv(ă). Nu uita să gestionezi timpul și să ai un mediu de lucru ergonomic. Alege să eviți epuizarea!”
_________________________________
Probabil că ești surprins(ă) de apariția în Civilization a acestui articol copiat parcă dintr-un site plin de titluri clickbait.
Nu am scris eu acest articol, ci robotul AI suedez Zupyak specializat în marketing content. Redactarea a durat doar câteva minute.
Cum am făcut:
- Ca stil, am avut de ales între blog post, articol, social media content, tutorial, comunicat de presă sau marketing email. Am ales tutorial (how to guide) și o lungime medie a textului.
- Am selectat ca public țintă România și limba română.
- Am indicat ca titlul orientativ Cum să eviți epuizarea (burnout) la locul de muncă. Reguli, iar ca ton am ales Funny – alte opțiuni fiind Neutral, Professional și Friendly. Am completat ca audiență pentru articol employees.
La capitolul SEO, Zupyak mi-a indicat aceste sintagme cheie: managementul timpului, ergonomia la locul de muncă + pauze regulate și destindere între sarcini.
Robotul mi-a mai sugerat următoarele abordări:
Am ales al doilea titlu. Am mai dat un singur click și am obținut textul de mai sus pe care l-am editat rapid, superficial - platforma mai scapă câte un pleonasm sau dezacord.
Alte două articole în românește și în engleză generate de Zupyak, aici.
Evident, în engleză robotul e mai talentat și mai deștept - a avut probabil altă calitate a conținutului spre antrenare decât în românește.
Începe Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Programul complet
Ediția a 30-a a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS 2023) începe astăzi, 23 iunie. Ultimul gong se va auzi pe 2 iulie.
Programul complet al celor 10 zile de spectacole și evenimente miraculoase a fost publicat.
Aplicația mobilă FITS permite personalizarea programului, vine cu multe alte facilități și este disponibilă pentru descărcare atât în Google Play cât și în AppStore.
Cei care nu pot ajunge la Sibiu, se pot bucura de spectacole online.
Conturile social media FITS 2023: Facebook, Youtube.
__________________
UniCredit Bank, partener tradițional al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu de peste 15 ani, ne invită în Piața Mare a orașului să experimentăm instalația „Mirror Your Community” și să redescoperim miracolul unic al fiecăruia dintre noi.
Miracol lângă miracol, construim împreună și arătăm lumii una dintre cele mai minunate și efervescente comunități: comunitatea iubitorilor de teatru și de frumos - este mesajul UniCredit Bank către participanții la FITS.
Puiul crescut în laborator ajunge deocamdată doar în restaurantele de lux
Două companii au primit aprobarea autorităților de reglementare din SUA pentru a vinde pui crescut în laborator. Speranța este că o astfel de carne - obținută din celule plasate în bioreactoare, celule care provin de la pasări vii sau din ouă fertilizate - poate reduce amprenta de carbon a industriei agricole și poate reduce daunele provocate mediului înconjurător.
Însă puiul crescut în laborator pare să fie super scump, mai ales că nu poate fi produs la scară largă - cel puțin nu încă. Așadar, clienții îl vor vedea mai întâi în meniul restaurantelor de lux, precum cele din San Francisco sau Washington DC.
Deși peste 150 de companii lucrează la proiectul carne crescută în laborator, este puțin probabil ca un astfel de produs să ajungă în supermarketuri mai devreme de șapte ani.
Legea lui Haitz sau de ce ai lumină bună în casă la prețuri decente
Roland Haitz, un om de știință care a lucrat pentru Hewlett-Packard, a afirmat în 2000 că, la fiecare 10 ani, cantitatea de lumină generată de un bec LED crește de 20 de ori, în timp ce costul pe lumen (unitatea de lumină utilă emisă) scade de 10 ori.
În cei 22 de ani de când Haitz a emis această lege, LED-urile au devenit mai puternice și totodată mai puțin costisitoare. Evident, la un moment dat se va atinge un platou și creșterea nu va mai fi atât de spectaculoasă.
Acest progres a fost esențial pentru sectorul agriculturii în sere, deoarece cheltuielile de alimentare a unei ferme hidroponice cu mii și mii de lumini, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pot fi foarte mari.
De pildă, AppHarvest, un cultivator de legume cu sediul în Kentucky (vezi video), utilizează peste 30.600 de LED-uri într-o singură fermă.
Despre bacșiș în China și Japonia
Unul dintre principiile chinezilor este acela că toți oamenii sunt egali și că nimeni nu este servitorul altuia, iar insinuarea superiorității față de altcineva prin oferirea de bacșiș a fost mult timp un tabu. În orașele și localitățile mai puțin vizitate, bacșișul este perceput în continuare drept proastă creștere sau mită.
Dar dezvoltarea turismului, precum și asimilarea multor obiceiuri occidentale, duce la o schimbare treptată a mentalităților.
Chinezii încă nu au obiceiul de a lăsa bacșiș, dar aceste mici atenții din partea clienților sunt acum acceptabile, mai ales în orașele mari, unde sunt mulți rezidenți și vizitatori străini.
În Japonia, bacșișul nu este doar neobișnuit, ci considerat și jenant. Turiștii străini mai lasă bani pentru personalul de servire în restaurante, dar se întâmplă apoi să fie urmăriți la plecare și să li se dea banii înapoi.
Mulți occidentali nu pot înțelege că japonezii își fac meseria cu mândrie, iar un "oishikatta" (a fost delicios), sau un "gochiso sama" (mulțumesc pentru pregătirea mesei) va fi foarte bine primit.
Există totuși o excepție: în ryokans, pensiunile tradiționale japoneze cu tatami, călătorii pot lăsa bani pentru nakai san (angajatul îmbrăcat în kimono care pregătește mâncarea), dar cu eleganță: bacșișul nu trebuie înmânat personal, ci pus într-un plic închis. (BBC)
Cele mai bune restaurante
Lista celor mai bune 50 de restaurante din lume a fost anunțată săptămâna aceasta în cadrul unei ceremonii la Valencia, Spania.
Restaurantul Central, din Lima, a obținut primul loc. Chefii Virgilio Martínez și Pia León au alcătuit un mediu care îi poartă pe oaspeți prin ecosistemul peruvian, concentrând fiecare fel de mâncare pe anumite altitudini muntoase.
Este pentru prima dată când un restaurant din afara Europei sau a Statelor Unite a câștigat acest top promovat de platforma media food and dining Eater.
Lista completă, aici.
SCURTE
Foto. Premianții Royal Entomological Society Insect Week competition. Imagini cu posibil impact asupra celor care se tem de gâze.
___________________________________
Marketing. Cum își vinde regizorul Francis Ford Coppola vinul din propria podgorie: concurs de rețete de pizza și hotline cu sugestii ce vin merge la un anumit fel de pizza. De pildă Pepperoni se înțelege bine cu Chianti. E o întreagă știință, aici.
_______
Natura. Urși urmăriți de pisica Rodica la stația meteo de la Vârful Omu (2505 metri altitudine). Salvamontiștii au lansat un avertisment către turiști despre prezența ursoaicei pe acest traseu din Bucegi.
___________________
Iluzie. Privește cu atenție în centrul imaginii. Această iluzie optică a fost creată de de Akiyoshi Kitaoka, un psiholog de la Universitatea Ritsumeikan din Osaka, Japonia.
______________________
Cine ești. Vocea ta dezvăluie mai multe despre tine decât îți dai seama. Soft-urile AI pot stabili automat vârsta, sexul, etnia, statutul socio-economic, starea de sănătate și multe altele, doar ascultându-te. Se poate obține o imagine aproximativă a feței tale, doar pe baza vocii.
____________________________
HR. Mai mult de două treimi (68%) dintre angajați preferă să socializeze cu colegii în timpul zilei de lucru, nu după. 78% spun că petrecerea timpului cu colegii la prânz, la locul de muncă, este mai folositoare în crearea conexiunilor pentru echipă, decât participarea la o petrecere după program.
___________________
Eveniment. Wynton Marsalis și orchestra Jazz at Lincoln Center revin în România pentru două seri excepționale de jazz la Ateneul Român. Biletele sunt disponibile pe platforma www.ove.ro și la Casa de bilete a Filarmonicii George Enescu.
__________________________
Muzică. AP se întreabă care va fi piesa verii 2023 (dincolo de Atlantic) și publică o listă de propuneri din care nu avea cum să lipsească Last Night - care a cucerit radiourile americane cu povestea ei general umană. Această piesă poate fi bănuită a fi, până la urmă, și o subtilă dar convingătoare promovare a Jack Daniel's.
FILM
Kraven the Hunter. Trailer oficial. În octombrie la cinema.
Să aveți o vară frumoasă.