Arborele baobab de pe continentul african poate trăi peste 1.500 de ani. Astfel de copaci fac fructe comestibile și furnizează scoarță (care se regenerează), de genul plutei, utilă pentru supraviețuirea comunitățile locale. Diametrul unui baobab poate depăși 14 metri. În Africa de Sud, în scorbura unui astfel de copac milenar a fost amenajat un bar, care a devenit atracție turistică.
Fotografa Beth Moon colindă de mai mulți ani planeta și fotografiază copaci gigantici și istorici. O parte din fotografii, aici.
Medicul software de acasă
Cum se transformă corpul tău după ce ai început un program serios de fitness? Îi priește sau inflamația a crescut și trebuie să adaptezi antrenamentele? Dar schimbarea dietei?
Proiectul COR a început acum șase ani prin crowdfunding și pare că a ajuns azi la maturitate. De dimensiunile unui router Wi-Fi, COR este un aparat de analiză a sângelui, de uz personal, acasă. Este un spectrometru în infraroșu în care depui săptămânal o picătură minusculă de sânge recoltată printr-o înțepătură în deget. După ce ai selectat dintr-o bibliotecă alimentele pe care le consumi și programe de fitness, dispozitivul analizează o mulțime de parametri moleculari în corp și îți spune care sunt efectele schimbărilor în stilul de viață. Funcționează doar cu aplicație iPhone și deocamdată producătorul nu primește comenzi decât din Statele Unite. Aici, afli întreaga poveste, inclusiv date despre echipa care l-a pus la punct. Poate te întrebi de ce am scris despre acest gadget inaccesibil nouă. Dacă într-adevăr funcționează, va fi aprobat destul de curând și în UE, mai mult ca sigur, plus că anunță o tendință: peste 10-15 ani, astfel de aparate de uz personal, care să măsoare tot felul de parametri ai organismului, vor fi ceva foarte comun.
20 de reguli de copywriting de la un antreprenor în producția de conținut de business
1. Nu folosi niciodată argumente de genul „conform cercetătorilor”. Caută datele științifice clare care susțin ideile prezentate. Dacă nu găsești, fă o cercetare proprie.
2. Nu folosi un limbaj formal/artificial/de lemn. Dacă în viața reală cineva ți-ar cere o recomandare pentru un aspirator, cu siguranță nu i-ai spune: "Acest dispozitiv sincronizează eficiența pe mai multe niveluri”.
3. Vinde rezultatul, nu procesul. Nimeni nu vrea să transpire la sală (procesul), dar toată lumea vrea un abdomen plat (rezultat). Așadar, insistă pe rezultat și apoi educă cititorului cu privire la proces.
4. Nu-i critica niciodată pe cititori/clienți. Dacă cineva e supraponderal, de pildă, nu e neapărat vina lui. Oferă-i întotdeauna clientului o „ieșire" și o „țintă” pe care să dea vina.
5. Insistă pe beneficii, nu pe funcțiile produsului. Nimănui nu-i pasă ce face un gadget, așa, în general. Dar oricui îi pasă ce poate face pentru el, personal, cum îi îmbunătățește viața.
(Restul de 15 reguli, aici.)
Un parteneriat spectaculos: Williams Racing și Bang & Olufsen
Williams Racing anunță încheierea unui acord multianual cu renumita companie audio de lux Bang & Olufsen în calitate de partener oficial al echipei.
Pe lângă logo-ul Bang & Olufsen care va împodobi modelul FW44, Williams și Bang & Olufsen vor lucra împreună „pentru a crea experiențe de impact, captivante și multisenzoriale pentru clienți și fani”. Acest lucru se va întâmpla la nivel global, în magazinele marca Bang & Olufsen, la instalațiile Williams Racing, pe circuit, la diverse Mari Premii, și la sediul Williams din Grove, Oxfordshire.
Mai multe informații nu avem deocamdată, dar e oportun să ne reamintim cine sunt cele două companii de mare performanță:
Bang & Olufsen este o marcă audio de lux fondată în 1925 în Struer, Danemarca, de Peter Bang și Svend Olufsen. De aproape un secol, Bang & Olufsen continuă să se afle în fruntea inovației acustice. Fiecare produs Bang & Olufsen este caracterizat de combinația fascinantă de sunet performant și design atemporal.
Compania are aproximativ 900 de angajați și operează în peste 70 de piețe. Acțiunile Bang & Olufsen sunt cotate la NASDAQ Copenhaga A/S.
Williams Racing. Competențele principale ale Williams Grand Prix Engineering Limited sunt proiectarea și dezvoltarea de mașini de curse pentru a concura în Campionatul Mondial de Formula 1. Fiind una dintre cele mai importante echipe de Formula 1 din lume, compania a obținut 16 titluri în Campionatul Mondial FIA de Formula 1 de la înființarea sa în 1977. Nouă dintre aceste titluri au fost câștigate în Campionatul Constructorilor în asociere cu Cosworth, Honda și Renault. Celelalte șapte titluri au fost câștigate în Campionatul piloților cu Alan Jones, Keke Rosberg, Nelson Piquet, Nigel Mansell, Alain Prost, Damon Hill și Jacques Villeneuve.
Ce-ar fi să încerci și un abonament la Wine360?
Click aici.
De unde și cum solicităm sprijin pentru finanțarea investițiilor derulate prin PNRR
Unul dintre cele mai bune lucruri care i se întâmplă României în următorii patru-cinci ani sunt investițiile UE de 29,2 miliarde de euro (granturi și împrumuturi) din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Domenii sociale și economice diverse de la energie, sănătate, educație și până la turism și cultură pot beneficia de aceste fonduri. Fiecare reformă și investiție va fi inițiată de ministere și alte instituții de stat, beneficiarii direcți fiind cu precădere cei publici, însă, important, vor exista și inițiative dedicate sectorului privat.
Evident, fiecare cerere de participare la PNRR (licitație, scheme de granturi, scheme de ajutor de stat etc) necesită proceduri și o documentație complexă, importantă pentru succesul solicitării.
Esențial totodată este și suportul pentru finanțarea investițiilor derulate prin PNRR.
În acest sens, UniCredit Bank anunță că oferă o gamă extinsă de produse și servicii pentru susținerea proiectelor de investiții: cont curent pentru derularea investiției; scrisoare de garanție pentru participarea la licitații; scrisoare de confort în vederea aplicării la apelul de proiecte sau oricând este solicitată de autoritatea responsabilă; credit punte pentru partea de grant; credit pentru finanțarea cheltuielilor curente.
Găsești detalii aici, unde poți solicita și suport pentru investiții derulate prin PNRR. Sau poți să le scrii specialiștilor băncii despre planurile tale de investiții la această adresă: fabricadeproiecte@unicredit.ro.
Ce ne mai trebuie prin casă: Purificator de aer AENO cu filtru HEPA și lampă UV
Avem întâlnire astăzi cu un filtru de aer de ultimă generație, marca AENO - un brand intrat relativ recent pe piața noastră și distribuit de ASBIS. L-am ales pentru că vine cu funcții complexe și un preț accesibil. Prinde bine oricând și va fi convingător inclusiv primăvara aceasta, când în aer va dansa din nou polenul, un iritant care se adaugă aerului poluat.
Am ales vârful de gamă, AENO AP1S. Remarcăm în primul rând filtrul HEPA – ale cărui performanțe nu mai e nevoie să le explicăm în amănunt, din fibră de sticlă submicron, care captează 99,9% din particulele microscopice (mucegai, polen, bacterii etc) la care adăugăm beneficiile unui filtru de carbon. Praful, părul animalelor, fumul, substanțele chimice, aerosolii dăunători vor fi de asemenea captați.
AENO AP1S este dotat și cu o lampă cu lumină ultravioletă cu unde scurte care inactivează agenții patogeni, adică dezinfectează aerul. Lucrează sinergetic cu filtrul HEPA. De asemenea echipamentul ține pasul cu vremurile, fiind controlat la dorință, de oriunde, de pe telefon, mulțumită unei aplicații mobile.
AENO AP1S este suficient de inteligent încât să pornească automat când simte că aerul din casă are nevoie de purificare și să ne anunțe când trebuie să-i schimbăm filtrele.
PCGarage are un preț bun pentru AENO AP1S și oferă inclusiv achiziția în rate.
Cu ce poți să te joci zilele următoare
„System este o resursă publică liberă, deschisă și vie, care își propune să explice cum toate realitățile lumii sunt conectate între ele.
System cuprinde mii de relații între sute de subiecte și se dezvoltă continuu. Pe măsură ce lumea devine din ce în ce mai complexă și mai interdependentă, viziunea noastră este de a relaționa statistic totul ca un singur sistem.
Credem că observarea întregului sistem ne va ajuta pe toți să luăm decizii mai bune - acasă, la serviciu și ca societate.” - System.
Elon Musk cu sateliții săi îl cam enervează pe Putin
Elon Musk l-a provocat recent pe președintele rus Vladimir Putin la o luptă sportivă care să decidă viitorul Ucrainei. A fost refuzat. Însă Musk îi ajută pe ucraineni mult mai mult: le oferă esențiala conexiune la internet prin sateliții Starlink.
Starlink este o divizie a companiei spațiale a lui Musk, SpaceX. Serviciul folosește terminale asemănătoare antenelor TV prin satelit, de obicei montate pe acoperișuri pentru a accesa internetul în zonele rurale sau cu acoperire terestră slabă.
Când a izbucnit războiul în Ucraina, țara s-a confruntat cu atacuri cibernetice și bombardamente rusești care puteau întrerupe conexiunile la internet, ceea ce a făcut necesară dezvoltarea unui plan de rezervă. Astfel, ministrul pentru transformare digitală al țării, Mihailo Fedorov, a transmis pe Twitter o rugăminte directă către Musk, îndemnându-l să trimită ajutor. Musk a răspuns câteva ore mai târziu: "Serviciul Starlink este acum activ în Ucraina. Mai multe terminale sunt pe drum".
Ucraina a primit deja mii de antene de la companiile lui Musk și de la aliații europeni.
„Calitatea conexiunii este excelentă", a declarat Fedorov cotidianului Washington Post prin Starlink, dintr-un loc secret. „Folosim mii de terminale și noi transporturi sosesc din două în două zile".
Utilizarea Starlink ar putea schimba modul de desfășurare a confruntărilor militare. Un singur exemplu: precizia loviturilor executate de unele dintre dronele ucrainene asupra blindatelor rusești este asigurată de sateliții lui Musk.
SCURTE
Drive & Listen. Te plimbi pe străzile unor orașe și asculți un radio local.
______________________
„Am început cu poezia. Am scris poezii în gimnaziu și în liceu. Dar am văzut că poeții erau priviți ca niște pămpălăi. Așa că am început să transform poeziile în cântece, iar asta a atras mai multă atenție. După părerea mea, am început să fac rap când scriam poezii. Pentru mine, rapul este poezie" - spunea Tupac Shakur, până să fie asasinat, pe 7 septembrie 1996. Tupak stă alături de Bob Dylan, laureat al Nobelului pentru literatură, în această listă a muzicienilor poeți, o ocazie bună de a călători în istoria muzicii bune.
_____________
Probabil că ai văzut știrea, dar îmi place să o reiau: cu peste 71 de milioane de urmăritori pe Instagram, David Beckham si-a cedat contul unei doctorițe pediatru din Harkov care a realizat astfel un fotoreportaj despre condițiile extrem de grele în care lucrează, 24/7, în adăpostul subteran, ajutând mamele și nou-născuții.
______________
Vine primăvara, se vor încinge grătarele. Două rețete celebre de sosuri pentru fripturi, coaste - barbecue, cum ar spune dacii liberi.
___________
Dacă vrei să te relaxezi, meșterind ceva util în casă, fă-ți rețea de becuri inteligente vintage WiZ.
_____________
Se poate ceva mai discutabil :) decât Eurovision? Se poate, se numește American Song Contest, e o copie americană a Eurovision, și a început ieri pe NBC. Va avea succes, evident.
___________
Regizorul Spike Lee face publică o listă cu 95 dintre filmele sale favorite, printre care și italianul Hoții de biciclete:
___________________________
Viața la țară.
_____________________
Uitată în Vest, aplicația Clubhouse, cândva vedetă a internetului, a fost redescoperită de ruși, pentru că le poate găzdui fără riscuri opiniile.