Un om fericit, pentru că face ce-i place. Fotograful Dennis Lehtonen, student la astrofizică, s-a mutat la cercul polar pentru a studia și fotografia aurora boreală. Povestea lui și contul de Instagram.
Cuvinte noi pe care e bine să le stăpânești în 2022
Liminal Spaces: O specie emergentă de spații fizice suprapuse cu elemente digitale.
Microforests: Spații urbane publice reamenajate pentru conectare, comunitate și biodiversitate.
Elitele NFT: O nouă clasă de VIP-uri care ridică în slăvi activele digitale ca indicatori virtuali de statut social.
Brandalism: Vandalismul prin care activiștii deturnează spațiul publicitar pentru a expune greșelile brandurilor și a le cere să aibă în vedere binele comun.
Shecovery: Introducerea de programe și inițiative corporative pentru a optimiza locul de muncă pentru femei.
Puritech: soluții biotehnologice inovatoare care combat efectele poluării aerului prin intermediul unor instalații publice interactive. (Dicționar Wunderman Thompson)
Ești invitat(ă) la Big Idea
Big Idea Conference, prezentată de UniCredit Bank, are ca temă tot ce este nou în marketing și advertising. Timp de o zi, unii dintre cei mai cunoscuți creativi români și manageri de branduri se reunesc la JW Marriott și live online pentru a împărtăși idei inedite, experiențe relevante și tactici care dau rezultate.
Când: vineri, 25 februarie.
Cum: intri aici și te înscrii.
Vom purta copaci
adidas (da, așa se scrie, cu a mic) lucrează cu compania textilă finlandeză Spinnova pentru a lansa hanoracul HS1, realizat din fibre de lemn și bumbac organic. Cel puțin 25% din țesătură este fibră de lemn. Aceasta se obține dintr-un soi de rumeguș înmuiat într-o pastă, transformată apoi în fire foarte fine.
Hanoracul va păstra culoarea naturală a fibrei (alb-crem), deoarece adidas nu va folosi substanțe chimice de vopsire sau de albire. Vremea treilingurilor de plastic se cam duce. (inputmag.org)
4 simptome care te anunță că suferi de burnout
Burnout este „o manifestare a stresului cronic", explică medicii. Organizația Mondială a Sănătății descrie burnout-ul ca fiind un fenomen la locul de muncă semnalat prin stări de epuizare, comportament cinic și eficacitate redusă.
„Începi să nu mai funcționezi la fel de bine, nu mai respecți termenele limită, ești frustrat, te irită colegii", sintetizează un cercetător în domeniu.
Patru semne anunță burnout-ul:
Insomnia. E un simptom comun al epuizării. Dintre lucrătorii medicali italieni suprasolicitați în timpul primului vârf al pandemiei, 55% au raportat că au avut dificultăți în a adormi, iar 40% au avut coșmaruri. Stresul cronic interferează cu sistemul neurologic și hormonal complicat care reglează somnul. E un cerc vicios: nu dormi pentru că ești epuizat, iar lipsa de somn îți agravează starea.
Epuizarea fizică. Un medic povestește că unul dintre simptomele cheie ale burnout-ului a fost oboseala accentuată. „Dormeam în fiecare zi după ce-mi terminam tura și mă întrebam: Ce este în neregulă cu mine? De fapt, era vorba de epuizare.”
Schimbări în obiceiurile alimentare. Cei atinși de burnout mănâncă fie mai mult, fie mai puțin decât de obicei. În cadrul studiului efectuat pe lucrătorii din domeniul sănătății din Italia, 56% dintre aceștia au raportat schimbări în acest sens. Oamenii ar putea mânca mai puțin pentru că sunt prea ocupați sau distrași sau s-ar putea să tânjească după „acele alimente de confort la care tuturor ne place să apelăm atunci când avem nevoie de ceva care să ne facă să ne simțim mai bine.
Durerile de cap și de stomac. Un studiu efectuat pe persoane din Suedia care sufereau de epuizare a constatat că 67% dintre acestea se confruntă cu greață sau indigestie și că 65% au avut dureri de cap. Epuizarea se poate dezvolta alături de depresie sau anxietate, ambele având simptome fizice. Depresia poate aduce dureri musculare, dureri de stomac, probleme de somn și modificări ale apetitului. Anxietatea aduce dureri de cap, greață și dificultăți de respirație. (nytimes.com)
Interesantă poveste: Rest of World
Fiica fostului CEO Google Eric Schimdt, Sophie, a fondat acum un an și jumătate publicația tech nonprofit Rest of World, fiind pregătită să investească 60 de milioane de dolari în următorii ani pentru succesul acesteia. Pentru a atrage jurnaliști buni, se pare că s-a oferit să le plătească un tarif de vis pentru articole, 1-2 dolari pe cuvânt.
Business Insider a stat de vorbă cu persoane implicate în dezvoltarea publicației și a folosit fragmente din corespondența internă a redacției Rest of World pentru a dezvolta o poveste interesantă despre afacerile media, evident, deloc simple. (Articolul este accesibil cu plată.)
Subwoofer Bang&Olufsen Beolab 19. Formă perfectă, sunet asemenea
Dodecaedrul format din 12 pentagoane congruente a fost studiat încă din antichitate. Pitagora, Platon, Aristotel sunt doar câteva dintre celebritățile matematicii și filosofiei grecești care au considerat acest poliedru unul dintre elementele subtile de la baza alcătuirii Universului. De pildă, Platon afirma că dodecaedrul a fost folosit de zei pentru a aranja constelațiile pe cer.
Bine, acestea sunt povești de spus în tihnă, într-o seară de vară sub cerul liber, eu mă grăbesc să vă prezint gadgetul de astăzi, oaspete de seamă, subwooferul Bang&Olufsen Beolab 19.
Designerii Bang&Olufsen cunosc perfecțiunea acestui poliedru și i-au reinterpretat forma. Au testat câteva modificari și au obținut astfel o incintă inerta acustic și un obiect de artă în același timp.
Indiferent de locul în care îl așezi, Beolab 19 va suna impecabil prin modificarea butonului de poziție care va calibra sunetul astfel încât undele sonore să aibă cea mai uniformă dispersie în cameră. Și da, poți să-l așezi cam oriunde pentru că subwooferul vine cu conexiune wireless, înțelegându-se cu sistemele B&O, dar și cu și orice TV sau sistem compatibil WiSA.
Realizat din aluminiu excelent finisat, în nuanțe de negru sau gri, Bang&Olufsen Beolab 19 oferă o putere de 2 x 160 watt, Clasa D.
Îl poți admira și testa în showroom-urile AV Store sau comanda online.
_______________________________
Produsele Bang&Olufsen sunt distribuite în România de către ASBIS.
Noi vrem pământ. Pe Lună.
Cine spune că vor apărea meserii la care nici nu ne gândim acum are clar dreptate. E foarte posibil să apucăm momentul în care ne vor suna cu oferte agenți imobiliari spațiali și ne vom consulta cu avocați specializați în Dreptul Lunii.
Presa internațională comentează încântată (crește traficul) ideea privatizării spațiului cosmic, acțiune care ar impulsiona economia mondială și cercetarea spațială. La șaizeci de ani de când Iuri Gagarin a devenit prima ființă umană care a orbitat în jurul planetei, drepturile de proprietate în spațiul cosmic sunt încă în discuție. Însă evoluțiile recente sugerează că acest lucru nu poate și nu va rămâne doar în stadiul de dezbatere pentru mult timp. Studiul Adam Smith Institute despre cum ar putea indivizii să obțină drepturi de proprietate în spațiu, justificate din punct de vedere moral, cu un accent pe parcelele de teren pe Lună, e aici, în caz că te interesează.
Da, știm, sunt sute de mii de pământeni care și-au cumpărat deja teren pe Lună vândut de diverși glumeți (care au făcut milioane bune astfel), dar nu cred că hârtiile lor nu au vreo valoare legală.
Bătaie de cap pentru McDonald's
Miliardarul Carl Icahn (17 miliarde dolari avere, 86 de ani) luptă cu McDonald's pe tema bunăstării porcilor din ferme până ce aceștia ajung în fabricile de cârnați fast food.
Icahn deține doar 200 de acțiuni McDonald's, dar încurajat de fiica sa, care militează pentru bunăstarea animalelor, cere eliminarea cruzimii față de porci în calitate de acționar.
McDonald's a declarat că va continua să colaboreze cu industria pentru a îmbunătăți standardele de creștere a animalelor, dar că unele dintre cererile domnului Icahn sunt „nerezonabile”. (CNN)
SCURTE
Truth Social, aplicația de socializare comandată de Donald Trump, a fost publicată ieri în App Store. Aplicația permite revenirea fostului președinte american în social media după ce a fost interzis pe Twitter, Facebook și YouTube. Unii dintre cei care au testat-o spun că dă rateuri. Ca și Trump.
_________________________
10 reguli de bază în prepararea unui cocktail. Luăm, de exemplu, regula #9:
„Tot ce puneți în pahar contează. Fiecare componentă pe care o adăugați la cocktail face diferența. David Embury, marele specialist al cocktailurilor, a insistat asupra faptului că nicio băutură nu este mai bună decât cel mai rău ingredient din ea. Marca de rom pe care o cumperi face diferența; lămâile verzi pe care le alegi în supermarket fac diferența; perioada anului în care cumperi lămâile verzi face diferența.”
Da, există un newsletter specializat în cocktailuri.
_________________________
Și dacă tot vorbim de newslettere, am dat peste unul destul de original, care are succes dincolo de ocean: Drawing Links. Autoarea, Edith Zimmerman, scrie și ilustrează scurte povestiri despre viața proprie. Bine, și nișa este generoasă - Edith e proaspătă mamă. Majoritatea postărilor sunt la liber, așa că nu te descuraja dacă dai peste vreunul cu acces limitat.
_____________________
Claudia-Romana Rista povestește cu talent despre mâncăruri adevărate.
_____________
Comunitate pe Reddit: I Want To Learn: Connecting people who want to learn with people that can teach
_____________
Fiecare câine are o amprentă nazală unică, la fel ca amprentele umane. Aplicația mobilă NoseID poate scana trufa unui câine și îl poate identifica atunci când se pierde. Dacă dispare, aplicația trimite o alertă către telefoanele din comunitate. Chiar și persoanele care nu dețin animale pot folosi aplicația pentru a localiza cățeii.
_________
Și din același film: aplicație mobilă de dating pentru căței.
______________
Unde „rulează” filmele nominalizate la Oscar. Listă parțial valabilă pentru români.
_________________
Cinci cărți recomandate dacă vrei să înțelegi mai bine disputa ruso-ucraineană.
_____________
GeoGuessr. Joc bazat pe Google Maps. Te prinde. Dacă ai treabă în momentul acesta, nu da click.
________________
Brandul Orange a împlinit 20 de ani în România. Cum trece timpul.
___________
Ce viață de film: la 16 ani a împușcat mortal un adolescent dintr-o bandă rivală, azi, la 72 de ani, din poziția de business executive Nike, e gata să se împace cu trecutul.
Enescu și Brâncuși, împreună în 1947
Suntem în 1947. La Ambasada României la Paris e o recepție. Doamne și domni eleganți – dictatura comunistă mai avea câteva luni până să se instaleze în România. Un film de nici un minut, alb negru, avându-l în centru pe George Enescu. Afabil, le răspunde celor – mulți – care vor să stea de vorba cu el. Camera de filmat se plimbă preț de o secundă prin grădina ambasadei. Remarci copacii – unii dintre ei sunt și azi acolo. Imaginea revine pe Enescu, în fundal deslușești unul dintre saloanele ambasadei, cel de marmură. Și, cu câteva momente înainte că filmarea să ia sfârșit, un cadru cu cei doi : lui Enescu i se alătură Brâncuși. Costum negru, păr și barba complet albe, ținută perfect dreaptă. Cei doi discută, Brâncuși e din profil. La un moment dat, observă camera, se întoarce și parcă schițează un zâmbet. (Text de Luca Niculescu, actualul ambasador al României în Franța.)
Pariul de 100 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola
O capodoperă de articol despre regizor:
În cele cinci decenii care au trecut de când a regizat filmul The Godfather (1972), Francis Ford Coppola a dat faliment cel puțin o dată și a fost expulzat de la Hollywood de mai multe ori.
Reședința sa principală actuală se află în Napa Valley, pe terenul unei podgorii cândva celebră, Inglenook, pe care Coppola a readus-o la viață în ultimii 47 de ani. Aici se află un castel vechi, unde se făcea vinul, și o instalație ultramodernă unde se face vinul acum. Există un vechi garaj pentru trăsuri care adăpostește o cameră de montaj și arhiva personală de film. Există un fost hambar pentru oaspeți cu două etaje, unde stau adesea copiii săi, și o veche casă victoriană construită de un căpitan de vas, unde familia Coppola și-a crescut copiii. Printre copaci și liane târâtoare se află cârduri de curcani sălbatici și o fântână în aer liber proiectată de Dean Tavoularis, scenograful din The Godfather.
Coppola, care are 82 de ani, se deplasează între aceste diverse clădiri cu o Tesla sau un Nissan Leaf pe care le conduce cu o viteză alarmantă, sau pe jos, aplecat, ca și cum ar merge cu un vânt puternic în față.
Regizorul plănuiește acum filmul Megalopolis, pe care încearcă să-l realizeze, cu intermitențe, de mai bine de 40 de ani. Este o poveste de dragoste și totodată o investigație filosofică a naturii omului; este plasat în New York, dar un New York impregnat de ecouri ale Romei antice; Coppola a estimat că va costa 120 de milioane de dolari pentru a realiza filmul. Și e gata să-l finanțeze din banii proprii.
(pe larg, aici)